El e milionarul care a investit 300.000 de euro în Simona Halep, pe vremea când era o necunoscută! Corneliu Idu i-a plătit timp de 3 ani antrenorii, echipamentul şi deplasările la turnee

Amicii lui Corneliu Idu ştiu că el e milionarul care a investit 300.000 de euro în Simona Halep.

E clar că el e milionarul care a investit 300.000 de euro în Simona Halep. Proaspăta învingătoare de la Wimbledon, care a strţns peste 30 de milioane de dolari din premii, a fost sprijinită financiar, la începutul carierei, de omul de afaceri constănţean Corneliu Idu, care avea un club de tenis la Constanţa.

“A venit la mine la club cu antrenorul ei, Bogdan Pândichi, când avea vreo 14 ani. Juca, parcă, la Şcoala Sportivă şi era deja cea mai bună jucătoare din ţară la vârsta ei. O văzusem de multe ori pe la turnee, mai ales că organizam şi noi, la Tenis Club IDU, unele, de nivel foarte înalt. Ştiam că are mari perspective.

Pândichi a venit să-mi spună că fata ar avea nevoie de sprijin financiar şi să mă întrebe dacă vreau s-o ajut. M-a pus într-o situaţie destul de delicată fiindcă a venit la discuţie împreună cu ea. Nu eram pregătit să-mi asum o asemenea responsabilitate, dar până la urmă am fost de acord să o ajut”, a dezvăluit Idu pentru Gazeta sporturilor.