Gigi Becali, show total la nunta fiului lui Teia Sponte! A luat microfonul, s-a urcat pe scenă și a declanșat isteria pe ringul de dans!

Fiul lui Teia Sponte, Costa, s-a însurat în urmă cu câteva zile. Aleasa este Bianca Ghiorgache, o studentă de 20 de ani din Constanța. La nuntă au fost invitați de seamă din fotbalul autohton. Gigi Becali, Dumitru Dragomir, Mircea Sandu, Viorel Păunescu și Anamaria Prodan au fost printre invitați, iar patronul FCSB a fost în mare vervă, ca de obicei pentru el la astfel de evenimente.

Gigi Becali, show total la nunta fiului lui Teia Sponte! A luat microfonul și a cântat
Gigi Becali s-a simțit foarte bine la nunta fiului lui Teia Sponte, un bun prieten al latifundiarului și mâna dreaptă a lui în urmă cu câțiva ani la meciurile echipei FCSB. Omul de afaceri a fost în picioare aproape toată nunta. A luat microfonul, s-a urcat pe scenă, a cântat și a declanșat isteria pe ringul de dans, așa cum se vede în imaginile de mai jos. Gigi Becali a fost sufletul petrecerii!

Ginerele Costa Sponte este fostul iubit al Simonei Halep. În urmă cu câțiva ani s-a scris despre o eventuală nuntă între cei doi, însă Costa și Simona nu mai formează de ceva ani un cuplu, sportiva fiind concentrată în acest moment pe cariera profesională, una de top: locul 3 WTA și campioană la Roland Garros:

„Important e să fii om înainte să fii jucător de tenis! În viață contează familia și copiii, dar mai eu am de jucat tenis. Îmi plac enorm copiii, îmi doresc să am copii, dar mai aștept. Când voi avea copii, vreau să mergem în oraș, apoi să ne jucăm în curte, dacă o să am. Și să-i țin departe de calculator. Timp este pentru toate, ca să am o relație cu cineva. Vreau să mă căsătoresc. Vreau să am rochie de mireasă foarte lungă și să port tocuri”, a spus Halep într-un interviu în urmă cu câțiva ani.

Publicată de Steaua di Vreari pe Duminică, 26 mai 2019

Fostul iubit al Simonei Halep a avut numai iubite celebre

Costa Sponte și Bianca Ghiorgache au făcut nunta la un local de lux din Buftea, acolo unde au avut mai mulți invitați de seamă. De altfel, prima poză de la nuntă apărută în spațiul online a fost postată de Anamaria Prodan: “Casă de piatră, Costa și Bianca Sponte”, a scris impresarul pe rețelele de socializare.

Înainte de povestea de dragoste dintre Costa Sponte şi Simona Halep, conform Libertatea, fiul lui Teia s-a mai iubit cu fiica unui comisar de la Garda Financiară Constanța, Anastasia Tănase, dar şi cu prezentatoarea de ştiri, Alexandra Tararache.