Tragedie pe râul Mureş, la limita dintre judeţele Timiş şi Arad. Trei familii au încercat să treacă cu barca de pe un mal pe altul, după ce au fost la grătar. La un moment dat, ambarcaţiunea a cedat, iar toţi cei 12 oameni, printre care 6 copii au căzut în apă. Unii au reuşit să se agaţe de crengile unor copaci şi s-au salvat, însă ceilalţi au fost traşi de curenţii puternici. Din păcate un copil de numai 3 ani nu a mai putut fi salvat.
O petrecere la iarbă verde s-a transformat în tragedie, pentru trei familii din comuna arădeană Semlac. După ce şi-au petrecut ziua la iarbă verde, s-au gândit că ar putea continua petrecerea la o terasă. S-au înghesuit toţi 12 într-o barcă şubredă, iar la doi paşi de mal, curenţii puternici i-au răsturnat.
Letiţia Stoian, primar Semlac: Au plecat la o plimbare. Au făcut nişte mici, au urcat înapoi în barcă să se întoarcă în comună şi la un moment dat, barca s-a clătinat s-au speriat şi au căzut din barcă.
Câţiva oameni care se aflau în pădurea din apropiere au auzit ţipetele disperate şi au sărit în ajutorul lor. Un bărbat a reuşit să aducă înapoi la mal două femei şi o fetiţă.
Salvator: Am trecut de dincolo, că strigau ajutor, şi am mai luat un băiat în barcă să mă ajute.
Reporter: Erau agăţaţi de barcă?
Salvator: Nu, de crengi, de crengi erau agăţaţi.
Unul dintre bărbaţii care se afla în barca răsturnată a reuşit să se salveze împreună cu cei doi copii. De furia apelor a scăpat şi cel care conducea barca. Acesta din urmă, potrivit poliţiştilor, avea o alcolemie de 0,31 la mie. Alte patru persoane însă, un tată împreună cu cei doi copii şi un prieten, sunt de negăsit.
O altă femeie din barcă si băieţelul ei de doar trei ani si opt luni au fost scoşi pe malul din judeţul Timiş. În ciuda manevrelor de resuscitare, copilul nu a mai putut fi salvat. La fata locului au sosit zeci de salvatori cu mai multe bărci şi echipament de iluminat, dar şi scafandri. Căutările au fost încheiate târziu în noapte, dar vor fi reluate în această dimineaţă. Barca a fost găsită la 4 km distanţă.