Părintele Cleopa este considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Bisericii Ortodoxe române. De multe ori, duhovnicul Ilie Cleopa a fost întrebat ce trebuie să facă toți creștinii atunci când intră în biserică.
Părintele Ilie Cleopa a scris in „Ne vorbește Părintele Cleopa” câteva reguli de care trebuie toată lumea să țină cont.
Duhovnicul de la Sihăstria le-a lăsat credincioșilor pentru a fi urmate în zilele în care merg să se închine duminicile și în zilele de sărbătoare. „Bărbații în biserică trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă”.
1. Prima condiție canonică pentru a merge la Sfânta Biserică este să te ierți cu toți. Dacă merge mama la biserică, sau tata, să zică: „Iertați-mă, măi băieți! Iartă-mă, soție!”
2. Când mergi la Biserică, să duci un mic dar din casa ta. Măcar o lumânărică, măcar un bănuț, o prescură un pahar de vin, ce poți. Că prin acel mic dar pe care-l duci tu la biserică se binecuvântează toată averea ta, căci îl dai jertfă lui Dumnezeu.
3. La biserică este bine să mergi mai de dimineață, ca să poți apuca Evanghelia Învierii de dimineață și Slavoslovia. Și totodată dacă te duci mai devreme, te poți închina liniștit, nu-i lume multă la biserică, te duci la locul tău fără să deranjezi slujba.
4. Totdeauna bărbații în biserică trebuie să stea în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă. Și în ordinea aceasta trebuie să stea în biserică: bărbații bătrâni în frunte, cei mai puțin cărunți la spate, cei mai tineri în spatele lor, flăcăii și băieții tot așa. La fel și femeile. Iar între bărbați și femei, să lăsați o cărare în biserică, să meargă cine vine să se închine și să ducă darul la Sfântul Altar.
5. Să nu vorbiți în biserică, pentru că este mare păcat. Dacă este mare nevoie să vorbești, vorbește în șoaptă sau prin semne. „Să nu sărutați sfinții pe față, că-i păcat”.
6. Dacă mergi la biserică, să nu ieși până nu se termină slujba. Numai, Doamne ferește, dacă ești bolnav, sau dacă pățești ceva. Dar altfel să nu ieși, că, dacă ieși înainte de terminarea Liturghiei, ești asemenea cu Iuda, care a ieșit de la Cina de Taină, unde erau la masă Mântuitorul cu Apostolii și s-a dus și L-a vândut pe Hristos. Așa arată Sfântul Ioan Gură de Aur.
7. Când vă închinați la sfintele icoane, să nu sărutați sfinții pe față, că-i păcat. Nu-i voie. Dacă sfântul este pictat în picioare, îi săruți picioarele, dacă este pictat pe jumătate, îl săruți la partea de jos.