Cinci frățiori care trăiesc în niște condiții greu de imaginat. Cinci frățiori abandonați de o mamă care a plecat în lume cu un alt bărbat și nu s-a mai uitat în urmă. Un tată, care e tată doar nu numele. Alin, Ionuț, Ana Maria și gemenii Andrei și Eugen se au doar unul pe altul.
Trăiesc în comuna Tătaru, Prahova, într-o cămăruță șubredă și insalubră, alături de o bunică țintuită la pat. Sunt îngropați în foamete și sărăcie. Își duc amarul și greul, mereu cu teama că statul îi va despărți. Și nu au nicio vină decât poate aceea că s-au născut sub o stea ce nu le-a fost niciodată norocoasă.
Mama a lăsat cinci suflete nevinovate într-o viață murdară
În comuna Tătaru își duc zilele într-o încăpere ce stă să cadă pe ei, Alin, Ionuț, Ana Maria și gemenii Andrei și Eugen, de doar 6 ani. Mama i-a abandonat. A lăsat cinci suflete nevinovate într-o viață murdară.
Tatăl, cu greu poate fi numit părinte, din cauza viciilor. Iar bunica, singura care le mai era sprijin, a rămas paralizată acum doi ani, din cauza unui atac cerebral. Cei cinci frățiori se au doar unul pe celălalt și speranța că într-o zi va fi mai bine.
„Mami ne-a părăsit și nu i-a mai păsat de noi!”
Închipuiți-vă o fetiță și patru băieți, cu vârste între 6 și 13 ani, care stau mai mult singuri, într-o casă cu pereții crăpați și în care, în momentul în care se așază la culcare, văd cerul întunecat prin crăpăturile acoperișului. Sunt cinci copii care au o singură teamă: aceea că ar putea fi despărțiți pentru a ajunge în grija statului. Sunt neîngrijiți și abătuți.
Amărăciunea din ochii lor e contagioasă. Patul din odaia pe care o împart cu bunica paralizată e sprijinit în niște cărămizi. Peste tot haine murdare aruncate, jucării rupte, tencuială ce stă să cadă și… o masă goală. Pe care, din când în când, din mila vecinilor, a bisericii și a primarului din Tătaru, mai văd și ei cum se simte o mâncare caldă. Noaptea, frigul le îngheață oasele, dar se protejează unul pe celălalt.
Își țin de frig și se întreabă parcă mereu: de ce nu e mama aici să ne țină de cald? Nu au răspuns și, probabil, nu îl vor mai avea vreodată.
Când i-a părăsit, povestește primarul Ionuț Toma, frățiorii s-au rugat cu lacrimi amare de ea să nu plece, să nu îi lase ai nimănui. Femeii nu i-a păsat. A ieșit pe poartă și dusă a fost. Au rămas în urmă cinci suflete nenorocite și chinuite și o rană a abandonului ce încă sângerează și nu se știe când și dacă se va cicatriza vreodată.
Sunt prea mici să înțeleagă de ce destinul a fost atât de crud cu ei. Și nici nu au pe cine să întrebe. Poate doar pe Dumnezeu, fiindcă nu și-au pierdut credința. Au înțeles de la o comunitate care îi ajută așa cum poate, că școala le va asigura educația, iar Dumnezeu le va îndrepta pașii către mai bine.
Copii care nu știu ce înseamnă un părinte care să le citească povești și să îi ocrotească
Ana Maria, fetița de 8 ani, nu știe ce înseamnă ca mama să îi împletească părul, să îi citească povești sau să îi pregătească rochițe frumoase, așa cum vede la alte copile de vârsta ei. E prea preocupată să se gândească la …ce mănâncă astăzi. Sau cât de frig îi va fi la noapte, când va merge la culcare. Și-ar fi dorit să fie luată în brațe și ocrotită. Și-ar fi dorit o familie. Dar pentru ea, cât și pentru frățiorii ei, cuvântul acesta, familie, e doar ceva sec și lipsit de sens.
Să auzi din gura unor copii „mami ne-a părăsit și nu i-a mai păsat de noi!” e ceva ce cutremură până și cel mai insensibil suflet. „Eu cred că nu ne-a iubit niciodată, de aia ne-a părăsit”, e impresia lui Alin, băiatul cel mare.
Stau toți pe prispa casei dărăpănate și privesc în gol către un viitor mai bun
Sunt suflete ce au înțeles cât de amar este gustul unei copilării pe care stă scrijelit cuvântul „abandon”. Ei, Alin, Ionuț, Ana Maria, Andrei și Eugen, încă au puterea să zâmbească. Se bucură de nimicurile care îi înconjoară. O căpiță de fân, o căruță părăsită, o trotinetă ruptă, ori niște scânduri care țin loc de jucării, mai ales gemenilor de doar 6 anișori.
În camera în care trăiesc cu toții miroase a boală și a suferință
Bunica plânge. Atacul cerebral pe care l-a suferit acum doi ani a lăsat-o țintuită la pat. Îi plâng ochii când își vede nepoții. Știe că niciodată nu se va mai face bine pentru a-i putea îngriji. În camera în care trăiesc cu toții miroase a boală și a suferință. A sărăcie, mizerie și foame. Ea știe că micuții nu merită o așa viață, dar nu poate face nimic. Chipul îi este brăzdat de durere și neputință.
Oricât de dărăpănată, căsuța lor înseamnă „acasă”
Protecția Copilului a fost la ei, ne povestește primarul comunei Tătaru, Ionuț Popa. „I s-a pus în vedere tatălui să se ocupe așa cum trebuie de micuți, altfel îi va pierde. Să lase viciile și să fie un părinte responsabil. Noi, comunitatea, facem ce putem pentru a-i ajuta. O masă caldă, rechizite, ghiozdane ca să nu abandoneze școala. Am promisiunea că într-o lună, o lună și jumătate, vom putea aduce un container, ca să nu îi prindă iarna în casa aceea care stă să cadă pe ei. Frățiorii aceștia nu meritau o așa soartă. Să fim cât mai mulți oameni buni și să le arătăm că există lumină și speranță în viață. Vrem să le refacem căsuța fiindcă, oricât de dărăpănată ar fi, pentru ei înseamnă „acasă”, ne-a mărturisit Ionuț Popa.
Doar „oamenii mari” îi pot face să înțeleagă că există și frumos în viață
Se spune că oamenii bătrâni sunt mistuiți de întrebarea: de ce trebuie să moară? Copii precum Alin, Ionuț, Ana Maria, Andrei, Eugen, dar și alții despre care am mai scris, probabil, sunt chinuiți de o altă întrebare: de ce a trebuit să se nască din niște părinți care nu i-au vrut și care au uitat că le-au dat viață?
Doar ei, „oamenii mari” în acre acești copii trebuie să creadă, îi pot ajuta să trăiască o copilărie decentă, chiar dacă „schilodită” de rana sufletească provocată de abandonul celei care i-a adus pe lume.
Cine vrea să le întindă o mână de ajutor frățiorilor de la Tătaru, îl poate contacta pe asistentul social din cadrul Primăriei localității, Cornel Ciocârlan – telefon 0728.482.287