În fiecare an la data de 11 noiembrie este prăznuit un mare sfânt foarte iubit de români: este vorba despre Sfântul Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți. În calendarul creștin ortodox această sărbătoare este însemnată cu cruce neagră.
Cine a fost Sfântul Mucenic Mina
Sfântul Mare Mucenic și făcător de minuni Mina a trăit între anii 285–309, pătimit și a fost martirizat în timpul marii persecuții a creștinilor, ordonată de împăratul Dioclețian.
A fost unul dintre marii sfinți care s-au luptat pentru credința în Hristos și care au făcut foarte multe minuni. Moaștele sale un răspândite în mai multe colțuri ale lumii, unde creștinii se roagă pentru îndeplinirea dorințelor și nu rămân neauziț. Se spune că și acum, în zilele noastre, Sfântul Mucenic Mina face minuni pentru cei care cred cu adevărat în el.
Un fragment din sfintele moaște ale Sf. Mina se găsesc în București, la Biserica ”Sfântul Mucenic Mina”.
Acestea au fost aduse în Capitală de la Muntele Athos și de la Mănăstirea ”Sfântul Mina” din Egipt, în anul 1874.
Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni și ocrotitorul păgubiților
„Preasfinte şi întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor cu lacrimi fierbinţi ma rog ţie. Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea, vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu!
Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neincetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu.
Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui? Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine sa alerg la ajutorul tau, să cred ca la orice facere de bine esti gata ajutător şi grabnic folositor.
Şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.
Roagă-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”