Alina Bădic, previziuni pentru primele săptămâni din iulie. Care sunt semnele zodiacale cu șanse la bani și cu multe fericiri.
Alina Bădic știe ce zodii au noroc și dau lovitura în plan financiar până la jumătatea lunii iulie. Doar acești nativi se bucură de bine. Astrologul a explicat în emisiunea 360 de grade, de la B1 TV, care sunt evenimentele de care au parte nativii până pe 15 iulie 2023.
Alina Bădic, previziuni pentru primele săptămâni din iulie. Care sunt semnele zodiacale cu șanse la bani și cu multe fericiri
Berbec
E o perioadă în care ești ghidat în permanență. Ai multe vise și vrei să pui în aplicare foarte multe lucruri. Din păcate, există câteva situații care obstrucționează drumul și care pot crea un deficit.
Taur
Până la jumătatea lui iulie ești într-o postură puternică care aduce schimbări majore, chiar dacă nu le accepți din toate punctele de vedere. Apar provocări și descoperi un potențial pe care îl ai în interior.
Gemeni
Casa liniștii sufletești și casa legăturii cu divinul sunt foarte bine aspectate datorită lui Jupiter. Ești protejat și ai aproape oameni autentici care îți înțeleg sufletul și care nu cer nimic la schimb.
Rac
Primești ajutor de la persoane care au același proiecte ca ale tale și care contribuie la dezvoltarea destinului tău. Există inițiativă și trebuie să o urmărești în domenii în care te simți foarte puternic.
Leu
Descoperi datorită relaționării noi valențe ale vieții socio-profesionale. Se deschid niște uși și e o șansă foarte mare pentru tine în următorii 2 ani. Te dezvolți în plan relațional. Apar persoane cu care simți o apropiere.
Fecioară
Se cere o mare atenție la detalii. Prima parte din iulie te solicită pentru că ai de reglat contracte, acte sau pentru a pune în practică diverse lucruri. Marte te ajută enorm pentru că intră în semnul tău.
Balanță
Nodurile lunare intră pe axa care are în corespondență Balanța și aduce o provocare. Te întorci la adevăr și înțelegi că trebuie să te raportezi, din nou, la propria persoană. Ai o putere interioară de a face lucruri.
Scorpion
Alina Bădic susține că apare un potențial financiar major. Deciziile sunt puternice și recâștigi acea strălucire. Găsești modalități de a investi, a economisi sau de a câștiga. Te reconectezi cu oameni loiali.
Săgetător
Prima jumătate din iulie e frumoasă și puternic aspectată. Norocul e uriaș, vestea mare fiind susținerea lui Jupiter pe plan profesional. Înțelegi care sunt direcțiile care te favorizează perioada asta.
Capricorn
E o schimbare de mare amploare care are un grad de predestinare peste medie. Nu e ceva ce ai putea să decizi tu. Apare o inițiativă într-un domeniu care începe să capete contur de acum înainte.
Vărsător
Reglaje karmice. Astrele spun că te pui mai mult în slujba persoanelor la care ții. Se cere mare atenție la felul în care te raportezi la ceilalți, cu care ai parteneriate, indiferent de natura lor.
Pești
Energia lui Saturn se armonizează cu cea a lui Neptun și devine mai relevantă. Trebuie să știi când să muncești coordonat și echilibrat, dar și când să iei o pauză. Înveți cum să jonglezi cu aceste energii.