Cătălin Botezatu a trecut printr-o nouă intervenție chirurgicală la inimă, în Turcia. O echipă de 20 de medici l-a supravegheat.
Cătălin Botezatu a trecut de curând printr-o altă intervenție chirurgicală la inimă. Designerului i-a fost montat un nou stent, la o clinică privată din Turcia, iar cât a fost în spital, o femeie i-a fost alături. Nu este vorba de mama sa!
Cătălin Botezatu a suferit o altă operație la inimă
Cătălin Botezatu a ajuns din nou pe patul de spital. Designerul a mers la un spital din Turcia pentru un control de rutină și, încă de la începutul săptămânii, o echipă de 20 de medici din Istanbul au muncit zi și noapte pentru a duce la bun sfârșit toate cele 40 de investigații de care el a avea nevoie.
Chiar dacă starea sa de sănătate nu părea una îngrijorătoare, comisia de medici condusă de cardiologul Alp Burak i-a explicat creatorului de modă că cel mai bine pentru el ar fi să treacă printr-o nouă intervenție și să-i fie montat încă un stent la inimă.
Ceea ce a arătat că există o problemă care ar putea avea urmări grave pe viitor a fost o angiografie coronarian. În acest moment, însă, viața nu îi era în pericol, dar Cătălin Botezatu a decis să se opereze de urgență.
„Sunt la spital alături de îngerul meu”
Intervenția a avut loc pe 12 iulie 2023 și totul a decurs bine, astfel că designerului nu i s-a cerut să rămână în spital decât 24 de ore. De altfel, pe tot parcursul investigațiilor și procedurilor chirurgicale, lui Cătălin Botezatu i-a fost alături Eva Pavel, prezentatoarea emisiunii „Apel la consilier, difuzată pe Kanal D.
„Mă bucur că a venit pentru controlul periodic. Și, astfel, a fost evitată o complicație ce putea apărea în următorul an. Deși procedura nu este una extrem de complicată, emoțiile mele au fost la fel de mari ca la intervențiile lui anterioare.
Am fost alături de el în sala și mărturisesc ca nu am întâlnit nicio altă persoană la fel de puternică ca Botezatu. Echipa medicală a luat decizia de montare a stentului în urma unui consiliu format din medicii mai multor secții. Va rămâne internat în spital doar 24 de ore. Și apoi ne vom întoarce acasă liniștiți și sănătoși“, spus Eva Pavel după operația la inimă prin care a trecut Cătălin Botezatu, conform romaniatv.net.
Și Cătălin Botezatu a făcut primele declarații și a mărturisit că se simte bine și abia așteaptă să se întoarcă acasă cu forțe proaspete și să-și reia activitatea. „Starea mea de sănătate este una bună. Mă simt foarte bine după această intervenție.
Și mă bucur că am avut șansa să nu ajung la complicații. Mă voi întoarce acasă cu forțe proaspete si pregătit să-mi continui proiectele la nivel național si internațional. Sunt la spital alături de îngerul meu, Eva Pavel, și mă simt liniștit și ocrotit”, a declarat Cătălin Botezatu.