În ultima zi a lunii iulie, este Lăsată secului pentru Postul Sfintei Marii, post care îi pregătește pe credincioși întâmpinarea celor două praznice importante: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Calendar ortodox 31 iulie 2023. Lăsată secului pentru Postul Sfintei Marii
Lăsată secului pentru Postul Sfintei Marii se face, anual, pe 31 iulie. Există, însă, o excepţie. Dacă 31 iulie cade miercuri sau vineri, se lasă sec în seara zilei de 30 iulie, potrivit crestinortodox.ro.
Postul Adormirii Maicii Domnului nu a avut de la început aceeași durata în Biserica Răsăritului. Astfel, credincioșii din părțile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august – de praznicul Schimbării la Față -, cei din Constantinopol patru zile, iar creștinii din Ierusalim opt zile.
Postul Adormirii Maicii Domnului îi pregătește pe credincioși întâmpinarea celor două praznice importante: Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (sărbătoare prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 15 august).
Calendar ortodox 31 iulie 2023. Rugăciunea către Fecioara Maria pentru ocrotirea familiei
Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).Te implor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale.