La nunta din weekend, rochiile nașei Roxana Ionescu au atras atenția tuturor invitaților, blondina fiind o prezență elegantă și distinsă. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și soție. Deși au trecut câteva zile, încă se vorbește despre nunta lor, iar pozele superbe au umplut rețelele sociale.
Cine și-ar fi imaginat, pe vremuri, că Dani Oțil va ajunge să fie nășit de fosta lui colegă de la Antena 1, Roxana Ionescu, alias „Mama Natură” de la „Ciao, Darwin” (2003-2005). Cum nebănuite sunt căile vieții, cei doi au ajuns să se înrudească. La nunta de duminică, Roxana Ionescu l-a condus la altar pe Dani Oțil, iar nașul Tinu Vidaicu i-a oferit brațul său superbei mirese Gabriela Oțil, potrivit LPF.
Cât au costat rochiile nașei Roxana Ionescu
Toată lumea a remarcat cât de frumoasă a fost Roxana la nunta lui Dani cu Gabriela, reușind să fie o nașă spectaculoasă și fără rochii pompoase sau coafuri extravagante. La biserică și în prima parte a petrecerii, Roxana Ionescu (38 de ani) a purtat o rochie roșu burgund, semnată Silk Love & Lace.
Rochia, realizată din voal Georgette subțire, cu cădere grea și fir lurex inserat, după cum se arată în descrierea de pe site, costă 2900 de lei și poate fi realizată pe mai multe culori. Voalul Georgette este o țesătură semitransparentă, fină, cu o cădere fluidă.
Cea de-a doua rochie, de un lila electrizant, a complimentat silueta filiformă a Roxanei și a ajutat-o să iasă în evidență pe ringul de dans. Decoltată, cu o despicătură sexy pe coapsă, ținuta a fost o alegere potrivită pentru o nuntă în aer liber, lângă lac și lângă piscină. Rochia mov este o creație Norina Stoica, din colecția primăvară-vară 2023, este realizată din voal chiffon de mătase naturală și se realizează pe comandă, în showroom. Prețul pentru o astfel de ținută pornește de la 4.200 de lei, conform informațiilor afișate pe site.
La un simplu calcul, reiese că te-ar costa 7100 de lei pentru a cumpăra cele două ținute de nașă, purtate de Roxana Ionescu, fără să mai punem la socoteală încălțămintea, coafura, machiajul sau accesoriile. Dar, ce-i drept, Roxana a fost o apariție vibrantă și senzuală.
Gabriela și Dani Oțil s-au cununat religios la Mănăstirea Cașin
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și soție. Doamna Oțil a fost o mireasă superbă, iar mirele nu s-a lăsat mai prejos. Fiul lor, Tiago, le-a fost cavaler de onoare, iar nași, aceiași prieteni buni, Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au cununat la Mănăstirea Cașin, din Capitală, iar petrecerea a fost organizată la un local cu piscină, pe malul lacului Buftea.
„Căsnicia voastră să fie o călătorie plină de iubire, armonie și fericire! Suntem mândri și bucuroși să fim nașii voștri și să vă însoțim în această minunată aventură a vieții”, a scris Roxana Ionescu pe Instagram, după nuntă, când a reușit să-și tragă sufletul.