Tanti Lenuța din Chinteni (75 ani) a devenit cunoscută datorită videoclipurilor lui Mircea Bravo, iar recent a apărut într-un film al îndrăgitului creator de conținut.
Deși nu este bunica reală a vloggerului, cei doi se înțeleg foarte bine în realitate. Tanti Lenuța a apărut recent în filmul de comedie al creatorului de conținut, “Mirciulică”, lansat recent pe marile ecrane.
Tanti Lenunţa apare şi în „Nuntă pe bani”
„Bunica” lui Mircea Bravo este protagonistă şi în cel mai nou film al vloggerului din Cluj. „Nuntă pe bani”, din 10 octombrie, film realizat de Mircea Bravo și echipa lui.
„Filmul e despre un tânăr care urăște nunțile, zice clar pe Facebook «nu îmi plac nunțile, nu mă chemați la nunți». Dar pentru că ajunge într-o situație nasoală, trebuie să dea niște bani și singura soluție ca să faci rost de bani în două luni, ghici ce, este să faci nuntă!
Acolo începe filmul și toată lumea din ziua de astăzi care a făcut nuntă sau care merge la nunți, știe că se învârt mulți bani acolo”, a povestit Mircea Bravo.
Apropo de nunţi, Tanti Lenunţa a ţinut să transmită un mesaj dur, onest şi deschis. Motivul pentru care se mărită majoritatea divelor din zua de azi?
„Pentru lei, toate se mărită. Pentru dragoste, sunt puține”, a zis bătrâna, care a continuat:
„Care e cu dragoste, aceleia îi merge căsnicia. Pe aceea nu o interesează leii. Dar celelalte, care sunt din par în par, acum e măritată de un an și jumătate s-au despărțit, nu se potrivesc la caracter.
Și după două trei luni, apare la televizor, cu altul. Și iarăși se mărită. Acestea umblă din par în par. La noi așa se zice, din gard în gard”.
Tanti Lenuţă a jucat şi în „Mirciulică”
Tanti Lenuța a mai spus că s-a simțit ca o actriță de la Hollywood pe platourile de filmare. Bunicuța și-a adus mereu propriile haine atât în videoclipurile lui Mircea Bravo, cât și la filmările pentru “Mirciulică”.
Aceasta poartă costumul popular românesc și are numeroase astfel de ținute acasă, multe dintre ele făcute chiar de ea.
“Am venit cu garderoba mea. Am venit cu ce am. Am mai multe straie ca la alea de la Hollywood. Foarte multe sunt făcute de mine. Nu pot să le aduc cu mine, să mă gătesc cu ele. Le las la nepoată, că și ei îi plac mult”, a mai dezvăluit Tanti Lenuța, adăugând că nu are de gând să-și vândă straiele populare.