Fiul Andreei Mantea a început iar școala, iar mama lui a ținut să marcheze acest eveniment important și să se bucure alături de fanii ei. Îndrăgita prezentatoare a postat o fotografie cu ea și fiul ei, pe rețelele de socializare, alături de un mesaj emoționant. Urmăritorii ei din mediul online au reacționat imediat și au lăsat sute de comentarii.
David are doar șapte ani, dar o face deja mama lui să se mândrească atunci când vine vorba despre realizările lui
Cei doi au o relație foarte strânsă, iar atunci când el trece printr-un moment important în viață, Andreea Mantea îi este mereu alături, indiferent cât de ocupată o ține profesia.
David nu studiază la o școală de stat, ci la una din mediul privat. Mai precis, este vorba despre International School Of Bucharest, British International School, conform Libertatea. Aici au început deja cursurile pentru noul an școlar, așa că David s-a echipat corespunzător și a revenit pe băncile școlii.
„Clasa a 3 a B.? O zi plină de emoții! Prea multe emoții! ? Fie că încep azi sau săptămâna viitoare sau peste 2 săptămâni, puii noștri întră intr-un nou an școlar. Sper să fie un an plin de zâmbete, bunătate, blândețe, atenție,multe descoperiri și momente cât mai frumoase! Doamne ajută! ?? Le țin pumnii tuturor copiilor, părinților și profesorilor‘, este mesajul postat de Andreea Mantea, pe rețelele de socializare.
David Mantea este deja actor, la doar șapte ani
David, a apărut pe lume la data de 27 mai 2015 prin cezariană, într-o clinică privată din București. Acum are șapte ani, dar este deja obișnuit cu lumea televiziunii, în care mama lui activează deja de ani buni.
Fiul Andreei Mantea joacă în serialul Strada Speranței și îl interpretează pe Relu. Acesta este copilul Mioarei (Irina Ștefan), un băiețel sensibil, dar extrem de inteligent.
„Mă bucur că pot să fiu actor! Și chiar vreau să am mai multe meserii. Vreau să fiu actor, pictor, prezentator și polițist. Acum încerc meseria de actor și este interesant, pentru că am un rol haios! Și îmi place că au pufuleți și floricele la filmări!‘, spunea David Mantea, conform sursei citate anterior.
Andreea Mantea, dezvăluiri despre al doilea copil
Îndrăgita prezentatoare a dezvăluit în trecut că și-ar fi dorit să aibă, la un moment dat, și o fetiță. Cu toate acestea, atunci când și-a exprimat dorința aceasta, David nu a fost prea încântat de ideea de a avea o surioară.
„Stiu ca nu par, dar unii dintre cerceii mei sunt foarte scumpi și vreau să am grijă de ei, nu vreau să îi stric. Mă gândesc că poate o să fac o fetită și o să îi las cerceii mei’, a povestit Andreea Mantea.