“Doamne ferește”. După ce i-a adus acuze dure Niculinei Stoican, Constantin Enceanu a luat o decizie radicală. Interpretul de muzică populară, care face parte dintr-un ansamblu, trebuie să dea explicații pentru fapta sa.
La scurt timp după ce a dat-o în judecată pe Niculina Stoican, Constantin Enceanu a luat o hotărâre majoră. Ce a făcut
La scurt timp după ce a dat-o în judecată pe Niculina Stoican, Constantin Enceanu a luat o hotărâre majoră. Cântărețul nu s-a prezentat la unul dintre spectacolele susținute de Ansamblul Maria Tănase din Craiova, la Polovragi, județul Gorj.
Instituția este condusă de artista cu care se află în scandal de ceva timp, pe motiv că nu a fost niciodată promovat, în ciuda faptului că face parte din această echipă de 18 ani. Solista susține că vedeta nu avea nevoie de invitație specială pentru a se prezenta.
„Doamne ferește, nu se pune problema să nu fie invitat. El la spectacolul instituției nu trebuie să fie invitat. El este angajatul instituției și se prezintă la spectacole ca orice alt angajat. E adevărat că este pionul nostru principal.
Nu am primit niciun fel de justificare. Nici eu, nici șeful lui de secție. Aștept să văd cu ce document poate justifica această lipsă de la evenimentul instituției. Nu știu ce document poate fi atâta timp cât a avut eveniment în altă parte.
Eu, în calitate de manager, nu pot să-mi dau cu părerea decât cu documente justificative”, a declarat Niculina Stoican despre absența lui Constantin Enceanu de la eveniment, pentru starpopular.ro.
Niculina Stoican și Constantin Enceanu, dispută aprinsă
Niculina Stoican și Constantin Enceanu au o dispută aprinsă pe care încearcă să o regleze în tribunal, însă artista vine cu mai multe informații legate de ultima faptă a solistului de muzică populară. Șeful direct al acestuia este dirijorul instituției.
De fiecare dată când au un spectacol artiștilor li se comunică desfășurătorul ca să știe exact cum evoluează pe scenă și pentru a se prezinta la timp. Interpretul de 59 de ani a fost ultimul în desfășurător, spectacolul terminându-se cu o suită de orchestră.
În aceeași notă, vedeta a mai subliniat că datoria sa este să nu creeze panică între angajați și nici publicul să simtă că se întâmplă ceva. Nici solista, nici șeful de secție al artistului nu au primit vreun fel de avertizare sau telefon înainte de spectacol.
„Probabil că el are o justificare, este un om matur, aștept să văd. Toate spectacolele sunt importante pentru instituție, noi suntem bugetari, primim bani de la stat și fiecare eveniment trebuie tratat ca un ordin de serviciu”, a mai spus Niculina Stoican, pentru aceeași sursă.