Dana Roba a mărturisit cât de mult a ajutat-o iubirea pe care le-o partă lui Chantal și Celine să treacă peste cea mai grea perioadă din viața ei.
Dana Roba a trecut prin cumpăna vieții sale în urmă cu trei luni, când soțul ei a bătut-o până a ajuns în comă. Bruneta a avut parte de clipe grele și de o recuperare anevoioasă.
Acum și-a revenit aproape complet, însă nu poate uita ziua care a marcat-o. Recent, Dana a vorbit despre puterea pe care a avut-o pentru a trece peste această greutate și cine sunt persoanele care au motivat-o.
Dana Roba, declarații despre persoanele care i-au dat putere în clipele grele
Dana Roba a trecut prin cea mai grea încercare din viața ei, după ce cel care trebuia să o iubească și să o ocrotească a bătut-o cu bestialitate până a ajuns la un pas de moarte.Vedeta și-a revenit în mod miraculos, găsindu-și puterea de a trece peste tot pentru a se putea întoarce la fetițele ei, cele care i-au fost motivație zi de zi. Bruneta este recunoscătoare pentru tot ce trăiește acum, dar mai ales pentru faptul că poate fi alături de cele mai dragi ființe din viața ei, Chantal și Celine.
„Dumnezeu m-a înviat din morți și mi-a dat o viață nouă, pentru Chantal și Celine! Nu contează prin câte am trecut și cât de greu a fost cuptorul pe care l-am avut cu 3 luni în urmă.
Dacă copiii mei sunt bine, privindu-le pe ele, am avut puterea și motivația de a mă vindeca. Nu se poate cântări sau măsura iubirea pe care o am față de ele. Mama e Mama, nu e mătușă.”, a scris Dana Roba pe Instagram.
Dana Roba a vorbit despre momentul în care a fost la Parchet
În urmă cu câteva săptămâni, Dana Roba a ajuns la Parchet pentru marea confruntare cu soțul ei, Daniel Balaciu.
La scurt timp după ce a ieșit din instituție, bruneta a răsuflat liniștită pentru că nu a fost nevoită să se întâlnească față în față cu el.
„Nu, din păcate sau din fericire pentru mine nu m-am întâlnit, pentru că am înțeles că este supus unei expertize psihiatrice la București. Eu știam că vin să mă confrunt cu el, aveam niște emoții foarte mari, bineînțeles că m-am eliberat de emoții în momentul în care mi s-a spus că nu va trebui să mă întâlnesc cu el. A fost o declarație pe care domnul procuror a vrut să o mai dau încă o dată. Eu îmi susțin prima declarație, pentru mine nu a fost nimic nou, eu susțin ceea ce am reținut din momentele din data de 5 iunie”, a spus Dana Roba, conform newsvest.ro.