Dana Roba e dispusă să se împace cu familia soțului ei, cel care a vrut să o omoare pe vedetă și i-a lăsat cicatrici pe viață. Cu toate astea, familia lui Daniel Balaciu nu pare că își dorește acest lucru.
Dana Roba a încercat să se împace cu socrii, dar și cu fratele lui Daniel Balaciu, însă vedeta susține că, în continuare, acest lucru nu se vrea, cu toții mințind-o cu diferite lucruri. Recent, socrii și cumnatul ei au fost audiați.
În urmă cu trei luni, medicii nu îi dădeau nicio șansă de supraviețuire make-up artistei, dar vedeta a reușit să scape cu viață ca prin minune, după ce a fost bătută cu bestialitate cu un ciocan de către soțul ei, cel cu care are două fetițe. Bărbatul se află în arest și riscă ani grei de închisoare după fapta comisă.
În tot acest timp, Dana Roba a încercat să se împace cu soacra ei, cea cu care a avut o relație foarte bunăpe parcursul căsniciei cu Daniel, dar care s-a stricat după fapta comisă de bărbat. Vedeta nu i-a mai permis femeii să-și vadă nepoatele, chiar dacă aceasta susține că le iubește. În cele din urmă a decis să îi mai dea o șansă, astfel că a asunat-o să meargă cu fetițele la ea și să poată sta câteva ore împreună dar soacra nu a mai răspuns. Aceasta e de părere că femeia minte și vrea doar face pe victima, dar în realitate nu-și dorește să-și vadă nepoatele.
Recent, socrii vedetei au fost audiați, dar momentan nu s-au aflat răspunsurile pe care Dana Roba le așteaptă.
„Au fost audiați cumnatul meu, socrul meu și soacra mea. Soacra mea e o mincinoasă, a zis că îi e dor de fete, că vrea să le vadă, dar în momentul în care am sunat-o am încercat de zeci de ori să iau legătura cu ea, dar nu a răspuns niciodată, și a văzut clar că eu am sunat-o. Eu am sunat-o, dar nu a vrut să răspundă”, a spus Dana Roba.
Vedeta i-a cerut de la bun început cumnatului ei, dar și socrilor, să îi dea actele înapoi, pe care ea susține că ei le au, după ce Daniel Balaciu le-ar fi furat din apartamentul conjugal și le-ar fi dus acasă la părinți.
Dana Roba le-ar fi promis socrilor că în schimbul documentelor și banilor le va permite să stea cu nepoatele două ore pe zi, dar numai în prezența lor. Cu toate astea, familia i-a transmis lui Daniel Balaciu dorința Danei, dar ar fi fost mințită din nou, iar actele nu au fost găsite în locul în care bărbatul au spus că s-ar afla.
„I-am transmis cumnatului meu că dacă îmi vor da actele și banii înapoi, atunci pot vedea fetele două ore pe zi în prezența mea, fără prezența mea nu le vor mai vedea niciodată. Mi-a zis că îi va transmite lui Daniel să-mi zică unde sunt actele. Evident că a mințit, am controbăit toată casa și nu le-am găsit niciunde, am fost la notar și am scos actul de pe apartament, am scos și diploma de make-up artist”, a mai spus Dana Roba pentru spynews.ro.