Medicii renumiți de la ”Marius Nasta”, acuzați că primeau mită de la pacienți, vor ajunge în fața Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Conform unor surse judiciare este vorba, momentan, despre medicii Cristian Paleru și Cornel Petreanu, cunoscuți în țară pentru talentul lor în arta chirurgiei toracice. Alți 6 medici de la ”Marius Nasta” au ajuns sub control judiciar și vor fi cercetați în stare de libertate, în scandalul de corupție de la acest spital.
Sechestru de aproape un milion de euro pe averea medicilor şpăgari
Anchetatorii au decis, între timp, să pună sechestru pe bunurile mobile și imobile deținute de patru medici, dar și pe sumele din conturile bancare ale suspecților ”în vederea confiscării speciale și a confiscării extinse”. În urma investigărilor financiare s-a stabilit că există diferențe semnificative între veniturile declarate și cele reale, dobândite în ultimii 5 ani.
Conform Agerepres, anchetatorii au pus sechestru pe averi în valoare de 800.000 de euro, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. ”Cu privire la unul dintre medici s-a instituit măsura sechestrului constând în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile şi poprirea sumelor aflate în conturile bancare, până la concurenţa sumelor de 2.355.913 lei, 74.943 euro, 21.300 dolari, 2.120 franci elveţieni şi 100 lire sterline.
Faţă de al doilea medic, s-a instituit măsura sechestrului asupra sumelor de 1.080 euro, 9.130 lei, 338 dolari şi 1.150 de franci elveţieni, ridicate în urma efectuării unei percheziţii domiciliare. De asemenea, în cazul altor doi medici a fost pus sechestru pe bunuri mobile, imobile şi conturi bancare, până la concurenţa sumelor de 850.292 lei şi 363.310 lei.
Procurorii au deschis două dosare penale, în care se efectuează cercetări cu privire la comiterea de infracţiuni de corupţie de către medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în efectuarea controalelor pre şi postoperatorii şi realizarea intervenţiilor chirurgicale”, este precizat în comunicat.
Oamenii de rând, dar și ministrul sănătății Alexandru Rafila, sunt revoltați pe modul în care opera ”caracatița” de la Marius Nasta. Conform anchetatorilor suspecții refuzau să opereze chiar și oamenii simpli dacă nu primeau în schimb atenții, unora cerându-le chiar hainele de pe ei sau diverse alimente.
“Sunt şi situaţii în care medicul spune clar: Dai…Te condiţionează! Dar sunt excepţii!”, explică un pacient revoltat. “Soțul meu a fost la acest spital, la doctorul P, care, cu toate “atenţiile” date, nici nu a pus mâna pe el, a lăsat un rezident care l-a cusut pe viu, ca pe un porc”, a povestit soția unui alt pacient.
“Este inacceptabil, este profund imoral. Nu ştiu unde au crescut aceşti oameni, cum au fost educaţi sau ce anume le-a determinat acest comportament de lăcomie şi de dispreţ faţă de pacient şi faţă de suferinţa lui. Declar că discutăm de o tulburare profundă a unora dintre colegii noştri”, a răbufnit și Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.