Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, propune ca traficanții de droguri să nu mai poată primi pedepse cu suspendare

Alina Gorghiu propune o lege similară cu „Legea Anastasia”, care să prevadă că traficanții de droguri trebuie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea pedepselor cu suspendare.

„Traficul de droguri e cel care ar trebui sa ne atragă toată atenția. (…) Gândiți-vă la o lege similară cu „Legea Anastasia”, căreia să îi zicem legea 2 Mai, prin care pentru traficul de droguri de mare risc, traficanții să nu mai beneficieze de suspendare, ci doar de pedepse cu executare”, a explicat ministrul Justiţiei, la Digi 24.

„Sigur, denunți pe cineva, îți reduce pedeapsa, dar nu ajungi la suspendare”, a subliniat ea.

Alina Gorghiu a arătat că în luna martie au fost modificate pedepsele pentru traficanți și că acestea sunt acum aproape la fel de mari ca cele pentru omor.

„Pedepsele sunt între 3 și 10 ani, între 10 și 20 de ani, similare cu infracțiunea de omor. Problema este următoare: uneori aceste pedepse sunt înjumătățite, pentru că această lege prevede posibilitatea ca traficantul să facă un denunț în etapa urmăririi penale, să livreze un alt traficant de droguri, să dea informații pentru identificarea altora, astfel încât să beneficieze de reducerea de pedeapsă. Și atunci e posibil ca instanța să-i dea pedeapsă cu suspendare”, a explicat ministrul.

Numele de „Legea 2 Mai” dat de Gorghiu pentru această propunere legislativă ar veni de la accidentul grav produs în 19 august la ieșirea din stațiunea 2 Mai produs de un tânăr de 19 ani, care drogat fiind s-a urcat la volanul maşinii tatălui lui, un Mercedes de colecţie, şi a lovit în plin un grup de tineri care se deplasau pe marginea drumului dinstre Vama Veche spre 2 Mai. Doi dintre tinerii accidentaţi de Vlad Pascu au murit. În prezent, Vlad Pascu este în arest preventiv.