Marius Elisei a fost pus într-o postură deranjantă chiar de ziua lui de naștere. Ce a pățit bărbatul, deși acum are o nouă iubită.
Marius Elisei a povestit prin ce situație jenantă a trecut chiar de ziua lui de naștere. Fostul soț al Oanei Roman a anunțat că are o nouă iubită și că și-a refăcut viața după despărțire, dar nu toată lumea este la curent cu situația.
Ce a pățit Marius Elisei de ziua lui
Duminică, Marius Elisei a împlinit 37 de ani, ocazie cu care a și anunțat faptul că nu mai este un bărbat singur după despărțirea de Oana Roman. Bărbatul are de ceva timp o altă relație, dar informația nu a ajuns la urechile tuturor.
Marius Elisei a povestit că pe lângă urările pe care le-a primit de ziua lui, a fost sunat și de reprezantul unui resturant, care i-a spus că are asigurată o cină din partea casei, la care este așteptat alături de Oana.
Fostul soț al Oanei Roman s-a văzut nevoit să explice faptul că nu mai formează un cuplu cu aceasta, iar situația a luat o întorsătură neașteptată. Persoana care l-a contactat i-a dat de înțeles că, în acest caz, invitația nu mai este valabilă.
„M-a sunat cineva de ziua mea duminică, cineva un reprezentant al unui restaurant. Mă sună să îmi ureze ‘La mulți ani!’ și toate cele bune și că am din partea lor o cină romantică și să vin cu Oana.
I-am spus, ‘Mulțumesc frumos pentru urări, dar eu nu mai sunt cu Oana’. Și atunci mi-a spus ,’O zi bună în continuare’. Adică nu e valabilă acea cină, dacă nu mai sunt cu Oana? Că nu înțeleg.
Probabil că era o chestiune de reclamă, nu? Practic. Dar cum poți să suni, să inviți un om, să îi spui că are o cină din partea casei, dar dacă nu mai ești cu persoana pe care ei vor să o aducă în restaurant, nu mai este valabilă. Incredibil”, a spus fostul soț al Oanei Roman Instagram.
Cum a reacționat vedeta când a aflat că fostul soț și-a refăcut viața
Și Oana Roman a avut o primă reacție după ce a aflat că fostul său soț este într-o altă relație. Vedeta a mărturisit în mediul online că se bucură pentru el și că speră că acum se vor înțelege și ei mai bine, pentru binele fetiței lor.
„Eu mă bucur foarte mult, sincer și din suflet, că el este în regulă, că are o nouă relație și că lucrurile, în sfârșit, se pot liniști între noi. (..) El a dat o declarație în care a spus că nu mai vrea să audă despre mine.
Nu mai vrea să vorbească despre mine, că are o nouă relație și este foarte fericit. Lucru care pe mine mă bucură. Pentru eu pentru asta m-am rugat, ca el să își găsească o nouă relație ca să ne putem liniști”, a spus Oana Roman despre Marius Elisei, citată de spynews.ro.a