După o viață trăită în lux și opulență, fără griji și cu o avere impresionantă, de câțiva ani încoace viața lui Irinel Columbeanu s-a schimbat radical.
Fostul milionar a pierdut tot, casă, mașini, afaceri și bani, și o lungă perioadă a stat în chirie. Acum, însă, de aproape două săptămâni, Irinel Columbeanu a luat o decizie radicală: s-a mutat la azil. El locuiește în locul unde și-a petrecut bătrânețea și tatăl său.
„Astăzi ne aflăm la fundația unde domnul Irinel Columbeanu a acceptat să se mute. De 11 zile, el locuiește aici”, a spus Adiță Voicu, pe canalul de YouTube TheXclusive.
Decizia spune că i-a aparținut în totalitate și îl mulțumește pe deplin, căci în noul locul pe care-l numește acum ”acasă” a găsit liniștea care a dispărut din viața sa de mult timp.
Însă, cea mai mare bucurie de care a avut parte de când stă la azil a venit chiar din partea unei foste iubite, care, când a auzit de decizia luată de Iri, i-a făcut imediat o vizită.
Nu același lucru a venit și din partea altor prieteni ori din partea Irinei și a Monicăi, dar el nu-și pierde speranța și crede că va mai fi vizitat și de alte persoane.
„Sunt foarte liniștit. Asta e ceea ce am căutat. Sunt mai liniștit aici decât eram până acum. M-a vizitat fosta mea iubită Oana și sper să mai primesc vizita unor prieteni buni. Irina m-a sunat și Monica mi-a scris. Am comunicat cu amândouă și știu că sunt aici. Poate mă vor vizita”, a spus Irinel Columbeanu, în emisiunea ”Fiță cu Adiță”.
Deși el spune că se simte bine unde este acum și cu viața pe care o duce, după ce imaginile cu Irinel Columbeanu din azil au ajuns publice, internauții i-au plâns de milă.
Oamenii spun că viața lui merită un scenariu de film și că poate fi o lecție pentru oricine, dar le și bat obrazul celor care l-au uitat de când nu mai are bani.
”Sper ca Monica să-l viziteze și să-l ajute”/ ”E trist, dar oricum Irinel Columbeanu rămâne un domn”/ ”Îmi vine să plâng, când nu mai ai bani, nu te mai vrea nimeni”/ ”Asta e o lecție de viață”/ ”Liniștit, dat trist”/ ”Bine că nu e pe străzi”/ ”Monument de bun simț în perioada de glorie, dar și acum”/ ”Ar trebui scos un film din viața lui”, sunt unele dintre reacțiile celor din mediul online.