Dezamăgirile sentimentale sunt, întotdeauna, cel mai greu de ”digerat” de cei/cele care trec printr-o astfel de stare.
Este și cazul unei tinere care, părăsită de logodnicul ei, a recurs la un gest pe care mulți l-ar privi cu reținere. Însă realitatea a demonstrat că nimic nu trebuie considerat pierdut, iar credința poate juca un rol foarte important într-o astfel de ecuație.
O fată din Ardeal a fost părăsită de logodnicul ei, iar tristețea trăită ar fi putut să o afecteze într-o asemenea măsură, încât să refuze o iubire ulterioară. Dar a intervenit un preot din Ardeal, iar acesta a îndemnat-o pe fată să se roage la… moaștele Sfintei Parascheva (cunoscută şi ca Paraschiva). După ce s-a rugat la moaşte şi a dat un pomelnic (n.red. – listă cu numele persoanelor, în viață sau decedate, pe care le pomenește preotul la slujbe sau în rugăciuni), tânăra respectivă s-a căsătorit cu un alt băiat – a trecut doar o lună de la ruga sa -, iar acum este foarte fericită, deoarece a avut credinţă şi s-a rugat din tot sufletul.
Sfânta Parascheva este pomenită pe 14 octombrie. În jurul acestei date, zeci de mii de pelerini merg la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva (Paraschiva), sfânta ocrotitoare a Moldovei.
Trebuie menționat că moaştele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu şi aşezate în ctitoria sa, Biserica Sfinţii Trei Ierarhi. La sfârşitul secolului al XIX-lea, moaştele sfintei au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iaşi.