Mircea Badea a făcut un anunț complet neașteptat în direct. Acesta a vorbit despre retragerea din televiziune după ultimele întâmplări.
Mircea Badea este unul dintre cei mai apreciați prezentatori tv din România. Prezintă emisiunea „În Gura Presei“ de la Antena 3 CNN, însă pentru el, unele lucruri nu sunt chiar atât de ușor de transmis.
Mircea Badea, anunț neașteptat în direct
Dovada cea mai clară o reprezintă cel mai recent anunț făcut de Mircea Badea. În ediția de miercuri, 11 octombrie 2023, a emisiunii „În Gura Presei“, acesta s-a arătat extrem de revoltat.
Se pare că pentru prezentatorul tv, situația din Israel e cam dificil de digerat. Astfel, primele declarații făcute în cadrul emisiunii sale i-au uimit pe mulți. Mircea Badea spunea că simte nevoia să se lase de televiziune.
Acesta a explicat că are ”mâinile legate” și că e nevoit să facă o emisiune despre o realitate dureroasă. Mai exact, el trebuie să vorbească despre situația din Israel, însă într-un mod care nu îi face tocmai plăcere.
„Bun găsit la superba emisiune. Vă spun că ăsta e unul dintre momentele în care îmi vine să mă las acum de televiziune, pe loc. Am mâinile legate. Trebuie să fac o emisiune despre o actualitate și o realitate pe care, însă, nu pot să o prezint.
Trebuie să o comentez și să o analizez și să vă prezint lucruri și gânduri, dar fără să vi le prezint. Mi se pare odios. Să faci emisiuni la televizor în zilele noastre e aproape imposibil. Realitatea zilelor noastre mai generează și lucruri intense”, a spus Mircea Badea.
Situația din Israel l-a marcat pe prezentatorul tv
De ce a fost atât de revoltat prezentatorul tv? Momentul în care premierul Netanyahu a dat mâna cu liderul opoziției l-a marcat pe acesta. Mai mult de atât, el povestește că a văzut mai multe imagini din Israel pe care nu le poate arăta în emisiunea sa.
Drept urmare, pentru Mircea Badea este dificil de explicat ce se întâmplă acolo. Potrivit acestuia, premierul israelian avea lacrimi în ochi, iar cele mai multe imagini din Israel au fost de-a dreptul tulburătoare.
„Cum să vorbești despre ceea ce tocmai am văzut, cum premierul Netanyahu a dat mâna cu liderul opoziției, pentru că au multă treabă ca să lichideze organizația teroristă Hamas. (…) Eu am văzut imaginile, dar nu vi le pot arăta pentru că nu vi le pot arăta! Dar ce ce? Pentru că CNA, pentru că lege … pe mine mă împiedică să vorbesc despre lucruri importante și esențiale.
(…) L-am văzut pe premierul Netanyahu cu lacrimi în ochi. Să intrăm în detalii? Nu putem! Pe Twitter a postat o imagine absolut teribilă, reală, dintr-o casă de israelieni“, a spus Mircea Badea.