Oana Roman s-a numărat printre persoanele care au urmărit finala emisiunii „Chefi la cuțite” cu sufletul la gură. Janni Alexandridis, de doar 24 de ani, a fost cel care a plecat acasă cu premiul cel mare în valoare de 30.000 de euro. După ce Oana Roman a vorbit la superlativ despre Janni, unii au început să speculeze faptul că între Oana Roman și bucătar ar exista mai mult decât o relație de prietenie.
Oana Roman a răbufnit după ce au apărut speculații potrivit cărora ar fi într-o relație cu Janni Alexandridis
Janni Alexandridis a triumfat în sezonul 12 al emisiunii „Chefi la cuțite” și a obținut premiul principal în valoare de 30.000 de euro. Oana Roman a fost încântată de succesul lui Janni Alexandridis și i-a transmis felicitări printr-un mesaj postat pe propriul său cont de Instagram.
După ce au apărut zvonuri în presă cu privire la o posibilă relație între Oana Roman și Janni Alexandridis, vedeta a avut o reacție vehementă. Oana Roman a subliniat că diferența de vârstă este semnificativă, având în vedere că Janni Alexandridis are 24 de ani, în timp ce ea are 47 de ani. Ea a subliniat faptul că ar putea să-i fie cu lejeritate mamă ținând cont de diferența de vârstă și i-a condamnat pe cei care creează tot felul de speculații absurde doar de dragul senzaționalului.
„Măi, nene, voi v-ați pierdut complet mințile? Vi s-a atrofiat și puținul creier cu care v-ați născut? Băiatul ăla are 24 de ani și eu 47. Aș putea să-i fiu mamă. Și unde sunt internauții ăia care au comentat?
Sunteți atât de razna încât să inventați chiar orice pentru un titlu? Ferească Dumnezeu așa ceva… Orice om cu care vorbesc sau despre care vorbesc trebuie să-l implicați în mizeriile voastre infecte?”, a scris Oana Roman pe contul ei personal de Instagram.
Oana Roman l-a felicitat pe Janni pentru succesul său
Oana Roman a fost foarte bucuroasă atunci când a văzut că Janni Alexandridis a obținut premiul cel mare al emisiunii. Aceasta a menționat că a avut ocazia să îl întâlnească pe Janni și să discute câteva cuvinte cu el.
„Voiam să știu dacă v-ați uitat aseară la finala Chefi la cuțite. Eu cu Isa ne-am uitat… în ultimii ani nu am ratat nicio finală de Chefi la cuțite. Anul ăsta recunosc că este prima oară când am știut cine va câștiga. Felicitări Janni! L-am cunoscut, am avut plăcerea să-l cunosc săptămâna trecută, acum vreo zece zile, am avut o discuție de câteva ore cu el.
Îl felicit din suflet, pentru că este un băiat extrem de talentat, foarte serios, extrem de bine educat, foarte hotărât, știe foarte bine ce vrea de la viață, cred că are șanse mari să devină un foarte mare chef, nu numai în România, ci și la nivel internațional. Ne-am uitat cu mare plăcere aseară, felicitări Janni și sper să faci treabă bună… știu că o să faci super treabă!”, a spus Oana Roman pe InstaStory.