Sărbători religioase 24 octombrie 2023
Ortodoxe: Sfântul Mare Mucenic Areta: Cinstirea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”
Greco-catolice: Sf. m. Areta și cei împreună cu el
Romano-catolice: Ss. Anton M. Claret, ep. *; Alois Guanella, pr.
Calendar ortodox 24 octombrie 2023. Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Areta
Sfântul Mare Mucenic Areta a fost eparhul cetății Nagran din sudul Arabiei în timpul împăratului Iustin (sec. V), scrie crestinortodox.ro. Sfântul a trecut la cele veșnice în anul 523, împreună cu alți patru mii de creștini, preoți, monahi, monahii, bărbați, femei și copii, când păgânul Dunan a pornit război împotriva cetății Nagran.
Deși Areta era atât de înaintat în vârstă încât nici nu putea umbla, acesta i-a încurajat și le-a insuflat credință și nădejde oamenior din cetate.
Calendar ortodox 24 octombrie 2023. Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
O, Preasfântă Stăpână, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului Dumnezeului meu, Iisus Hristos, cad înaintea ta şi mă rog ţie, Maicii Împăratului, mai înainte îndreptând către tine această nevrednică a mea rugăciune, pe care şi primind-o Maica Împăratului Aceluia ce împărăţeşte cerul şi pământul, o du la Împăratul împăraţilor, Domnul tuturor, la Fiul şi Dumnezeul tău, şi cere mie iertare de toate păcatele mele.
Vieţii mele dă-i îndreptare şi, la sfârşitul meu, trecere neîngrozită de vrăjmaşii cei din văzduh; fii mie povăţuitoare, să-mi deschizi dumnezeiasca intrare a Împărăţiei şi acolo să mă îndulcesc de dulceaţa Raiului şi de veselia acelei cetăţi înalte, a Ierusalimului de Sus cel preafrumos şi de frumuseţile lui cele nespuse; de strălucirea luminii Treimii celei cu trei străluciri şi de dulcele glas al cântărilor îngereşti.
Cărei slave şi bucurii mă fă moştean şi părtaş cu toţi sfinţii, că toate le poţi, ca Maica Împăratului celui Atotputernic. Şi acum, dar mai ales în acest ceas, mă auzi pe mine, cel ce stau înaintea ta, Stăpână cu totul milostivă.