Ileana Cristea este femeia care, la vârsta de 60 de ani, și-a pierdut viața într-un mod cu totul tragic și neașteptat. A fost strivită, după cum medicii au declarat ulterior, de o contabilă care, în încercarea de a-și pune capăt zilelor, s-a aruncat de la etajul 5 al blocului unde lucra, căzând peste femeie.
Totul s-a întâmplat în plină zi, în fața blocului în care persoana decedată locuia.
Ileana Cristea s-a stins din viață miercuri, 25 octombrie 2023, la ora 22:10. În ciuda încercărilor multiple ale medicilor de a o păstra în viață, traumatismele pe care le-a dobândit în urma impactului violent au dus, din nefericire, la decesul său. A fost supusă unei operații care a durat circa 5 ore, însă starea în care femeia a ajuns la spital a fost una greu de imaginat, cu organele strivite și cu fracturi vertebrale grave.Medicii i-au pus diagnosticul de traumatism prin strivire.
Familia și apropiații o plâng pe Ileana Cristea
Ileana Cristea era soție, mamă a două fiice și bunică, de profesie economist, lucrând în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din București de circa 20 de ani. Avea o familie foarte frumoasă, pentru care apropiații și prietenii o felicitau și o admirau pe rețelele de socializare.
Una dintre fiicele Ileanei Cristea, Alice Zaharia, a oferit o serie de declarații dureroase după aflarea veștii că mama sa nu mai este în viață.
„ Nu ne gândeam decât, Doamne, prin unu la sută, speranţa aceea pe care ne-o dau, să ne legăm de ea. Toată lumea a fost într-o stare de șoc pentru că nu putea să-și imagineze cum o femeie atât de bună a putut să fie la locul, cum să zic, la locul nepotrivit în momentul acela. Ea a recunoscut că îi pare rău. Erau polițiștii și cu domnii de la ambulanță, când îi puseseră cămașa de forță pe ea.
Și a spus de față cu toată lumea că: îmi pare rău, dar eu m-am uitat când am vrut să sar și nu era nimeni. ”, a transmis fiica Ilenei, Alice Zaharia, conform Observator News.