Calendar ortodox 30 octombrie 2023, data la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Mucenic Zenovie și sora sa Zenovia.
Rugăciunea pe care este bine să o rostești pe 30 octombrie!
Rugăciunea pentru momentele dificile
Calendar ortodox 30 octombrie 2023
Sfântul Mucenic Zenovie și sora sa Zenovia sunt sărbătoriți în fiecare an pe data de 30 octombrie în calendarul ortodox.
Sfântul Mucenic Zenovie și sora sa Zenovia s-au născut într-o perioadă în care în Imperiul Roman creștinismul era o religie interzisă, iar aceștia au trăit într-o familie creștină din Egeea Ciliciei, părinții ei fiind Zenodot și Tecla. Deoarece cei doi s-au născut și au crescut după cuvântul Domnului, Sfântul Mucenic Zenovie și sora sa Zenovia au primit o educație cuviincioasă.
Sfântul Mucenic Zenovie a fost ales să slujească cetatea în care se născuse, drept episcop al Ciliciei, fiind cunoscut pentru faptele lui bune, dar și pentru că cei doi frați au ales să își împartă averea săracilor. Sfântul Mucenic Zenovie a fost pârât că este creștin și conducătorul comunității creștinilor, iar acesta a fost arestat și dus în fața conducătorului.
Acesta a fost supus mai multor torturi, iar atunci când și-au dat seama că acesta nu se va lepezi de credința sa, au decis să îl decapiteze. Sora sa, Zenovia, venit în fata judecătorului și a declarat că este și ea creștină și dorește să moară și ea pentru credința ei, fiind și aceasta decapitată.
O parte din moaștele Sfântului Mucenic Zenovie și al sorei sale Zenovia se găsesc la Mănăstirea Nechit din județul Neamț.
Citește și: Calendar Ortodox pentru data de 13 octombrie 2023: Sărbătoare cu cruce neagră. În această zi este bine să ținem post
Sărbătoare 30 octombrie
Sărbătoare pe 30 octombrie, atunci când creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Zenovie și sora sa Zenovia
[Sursa: freepik]
Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Zenovie și sora sa Zenovia, sărbătoriți pe 30 octombrie în calendarul creștin
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Zenovie, Episcopul Ciliciei şi al Sfintei Muceniţe Zenovia, sora sa, glasul al 4-lea:
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
Cântare să înălţăm, popoare, minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a scăpat din robie pe Israel, care cânta cântare de biruinţă şi grăia: să cântăm Ţie Unuia Stăpânului.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Stând înaintea Scaunului lui Dumnezeu, ca un preot bine primit şi ca un mucenic prea bun, Sfinte Zenovie de trei ori fericite, apără de smintelile vieţii pe cei ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta cea purtătoare de lumină.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luminându-te, înţelepte, cu Strălucirea Luminii Celei în Trei Luminători, ai risipit întunericul defăimărilor păgânilor, luminând pe toţi cu lumina cuvintelor tale; şi acum te-ai mutat către Lumina Cea Neapusă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătându-te cărbune înţelegător, aprins de Focul Dumnezeiescului Duh, ai aprins inimile tuturor către Dumnezeiasca dragoste, sfinţite tăinuitorule şi ai ars toată înşelăciunea.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te, Locaşul cel Preasfânt, Lâna cea cu Rouă Dumnezeiască, Fântână Pecetluită a Râului Celui Nemuritor; păzeşte turma ta, Stăpână, de tot felul de vrăjmaşi.
Cântarea a 3-a. Irmos: Frica de Tine, Doamne, sădeşte-o…
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind uns, Sfinte Mucenice Zenovie, cu mirul ungerii Duhului, ai preoţit ca un înger, împodobindu-te la sfârşit cu cununi muceniceşti.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luând purtarea de grijă a sufletelor, cu lucrarea cea Dumnezeiască, preacuvioase, le-ai arătat în totul roditoare. Pentru aceasta, te-ai învrednicit de bucuria Domnului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
De un sânge şi la un cuget cu tine s-a arătat sora ta, Sfânta Muceniţă Zenovia, că a ales a lupta împreună cu tine, Sfinte Zenovie, spre a dobândi cu tine şi Mărirea Cea Dumnezeiască.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai pe Unul din Treime, Care S-a Îmbrăcat cu omenirea, Preasfântă Maică Fecioară; pe Care roagă-L să se mântuiască cei ce te laudă pe tine.
Irmosul:
Frica de Tine Doamne, o sădeşte în inimile robilor Tăi şi fii nouă Întărire, celor ce întru adevăr Te chemăm pe Tine.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Încălecat-ai ca pe cai, pe Apostolii Tăi, Doamne şi ai luat cu mâinile Tale frâiele lor şi mântuire s-a făcut călătoria Ta, celor ce-Ţi cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălţime te-ai arătat cu cinstitele chinuri şi ai luat cununi de biruinţă, înţelepte şi ai dobândit Veselia Cea Veşnică. Pentru aceasta te lăudăm, Sfinţite Mucenice Ierarhe Zenovie.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând Celui Ce S-a întins de bună voie pe Lemn, ai fost spânzurat şi sfâşiat, Mucenice Zenovie şi dezbrăcându-te, fericite, de grăsimea stricăciunii şi a omorârii, te-ai îmbrăcat în veşmânt nestricăcios.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu rugăciunea ta cea tare s-au surpat locaşurile demonilor şi capiştile s-au sfărâmat, prin credinţa ta cea întărită, Sfinte Zenovie, fericite, lauda sfinţiţilor mucenici.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu naşterea ta cea străină, pe cei ce s-au înstrăinat de Dumnezeu i-ai unit cu El, Ceea ce eşti pururea Lăudată. Pentru aceasta cu glas mare, te lăudăm toţi cu credinţă şi cântăm: Bucură-te, Mântuirea tuturor pământenilor!
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, păcătosul? Dar, întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreaptă căile mele, rogu-mă.
Stih: Sfântă Muceniţă Zenovia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Firea ce femeiască s-a întărit cu Dumnezeiescul Duh şi a ruşinat pe cel ce a înşelat odinioară pe stramoaşa Eva; şi s-a învrednicit Dumnezeieştii măriri în ceruri, Sfânta Zenovia, strălucind prin chinuire.
Stih: Sfântă Muceniţă Zenovia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcutu-s-a limba ta nor dătător de ploaie, ca una ce ai plouat ploi de dreaptă credinţă, adăpând inimile credincioşilor şi îndreptând gândurile spre bună rodirea faptelor celor bune, Sfântă Muceniţă Zenovia.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu razele fecioriei, ai risipit întunericul dezmierdărilor şi cu lumina chinurilor, ai pierdut noaptea necredinţei, Muceniţă Zenovia, frumoasă mireasă a lui Hristos, locaş sfânt al Dumnezeiescului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Totdeauna sunt împresurat de mari greutăţi ale păcatului, Preacurată; de aceea mă rog ţie: uşurează-mă de ele cu mijlocirea ta cea Dumnezeiască! Că tu eşti Ocrotitoarea păcătoşilor, Preamărită, că ai născut pe Mântuitorul.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Rugăciunea Dumnezeiescului tău suflet s-a primit ca o tămâie, că te-ai jertfit Sfinte Mucenice Zenovie Fericite, întru mirosul de bună mireasmă al Patimilor Celui Ce a Strălucit din femeie şi a luminat toată zidirea.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sângele chinuirii, mucenice, ai sfinţit pământul, iar duhul, înălţându-se la ceruri, lumina Biserica celor întâi-născuţi Dumnezeieşte, Sfinte Zenovie, lauda cea luminată a ierarhilor şi a mucenicilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Strâmtorat-ai păgânătatea, fericite, prin lăţirea dreptei credinţe celei adevărate şi căile care duc către ea le-ai arătat poporelor celor rătăcite; şi ai mântuit pe cei ce înotau cumplit pe marea apelor rătăcirii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înfrumuseţează sufletul meu, Fecioară, cel stăpânit de urâciunea patimilor şi a gândurilor şi cu chipuri de pocăinţă adevărată întăreşte smerita mea inimă; şi mă miluieşte pe mine, care fără pregetare alerg la tine, Preacurată Fecioară.
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele, că viaţa mea s-a umplut de rele şi sufletul meu de iad s-a apropiat şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, scoate-mă din stricăciune!
CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca nişte pârgă a firii…
Pe mărturisitorii adevărului şi propovăduitorii dreptei credinţe, pe cei doi după vrednicie să-i cinstim cu cântări de Dumnezeu insuflate, pe Sfântul Mucenic Zenovie şi pe Înţeleapta Muceniţă Zenovia; pe cei împreună vieţuind şi împreună pătimind şi care prin mucenicie, au primit cunună nestricăcioasă.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Tinerii evrei, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu curgerile sângiurilor stingând focul păgânătăţii, pururea pomenite, Sfinte Zenovie, totdeauna ne rourezi cu ploaia minunilor tale, pe noi cei ce binecuvântăm pe Stăpânul: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci!
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Intrând în Dumnezeiescul Nor, ai văzut pe Cel Nevăzut pe cât s-a putut, Care ţi-a luminat gândul şi sufletul, fericite, cântând cu cuget de dreaptă credinţă: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule, în veci!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Muceniţa cea dintr-un sânge Sfânta Zenovia, fiind la un gând cu tine şi cu dragoste făcând împreună cu tine cele sfinte, cu tine se învredniceşte de bucuria cea de acolo, slujitorule de cele sfinte, Sfinte Mucenice Zenovie; cu care împreună cu credinţă te cinstim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Loc de Sfinţenie te-ai arătat, Fecioară, de unde Dumnezeu S-a arătat, sfinţindu-ne pe noi, cei ce cu credinţă cântăm: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău!
Cântarea a 8-a. Irmos: Tinerii cei grăitori de…
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nu te-ai înspăimântat de sabie, ierarhe, nu te-ai îngrozit de primejdii, nu te-ai înfricoşat de moarte, arătându-te părtaş la Mărirea Cea Nemuritoare.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfinţit slujitor al Tainelor te-ai arătat şi sfinţindu-te pe tine însuţi, te-ai arătat jertfă cu bun miros şi vrednic de Masa cea de sus, Sfinte Zenovie.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Luminând cu lucruri minunate, ierarhe, vădit ai făcut să strălucească raze de mucenicie şi negura rătăcim ai împuţinat-o până la sfârşit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai zămislit Strugurele Cel Nelucrat, care izvorăşte vinul iertării, Fecioară Maică, scapă-mă, rogu-mă, de beţia patimilor.
Irmosul:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul…
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înaintea judecăţii chinuitorilor, ai stat, preafericite, propovăduind cu glas mare Întruparea Atotţiitorului şi Patimile Lui, Crucea, moartea şi Învierea, prin care ne-a mântuit pe noi, ca un Iubitor de oameni.
Stih: Sfinte Mucenice Zenovie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, minune! Cum fiind cu trup a biruit pe vrăjmaşii cei fără de trup? Cum prin slăbiciune a surpat pe cel cu multe uneltiri? Cum cel pământean s-a adunat cu Slujitorii Cereşti, nevoindu-se, Sfântul Zenovie pe care acum îl fericim!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cinstiţilor mucenici, trupurile v-aţi dat la tot felul de chinuri, privind către Fericirea Cea Veşnică; că Dumnezeiescul Zenovie prin dragostea cea frăţească, cu podoabe muceniceşti se luminează, împreună cu Cinstita Zenovia; pentru aceasta se şi fericesc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pomenirea voastră astăzi fiind luminată cu Luminarea Duhului, la toţi a strălucit, luminând cu harul minunilor; şi totdeauna izvorăşte râuri de tămăduiri; pe care, prăznuind-o, vă fericim pe voi, mucenicii lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează ochii inimii mele şi-i fă uşă a luminii rogu-mă, alungând departe întunericul cel adânc al păcatului, de la ticălosul meu suflet; ca să te măresc şi să te cânt şi cu dragoste să te laud pe tine cea pururea Lăudată.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se Om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu credincioşii o mărim.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Înţeleaptă frăţie a pătimitorilor să o lăudăm toţi cu credinţă; pe Mucenicul Zenovie cel nebiruit, împreună şi pe Muceniţa Zenovia, perechea cea cinstită; ca pe nişte pahare care varsă ape Dumnezeieşti. De la care totdeauna peste an luăm tămăduiri cu credinţă grăind cu cucernicie, pătimitorilor prealăudaţi: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…
Căzând la grea slăbiciune şi împlinindu-mă cu dureri cumplite, nu mai pot răbda fierbinţeala îngrozitoarei mele boli. Ci, Tu, Mântuitorule, Cel Ce ştii neputinţa fiecăruia şi ca un Părinte îndrepţi pe cei ce Ţi-au greşit prin cunoştinţă, ridicp-mă şi pe mine, Tu Care eşti Puternic a vindeca bolile trupurilor şi ale sufletelor noastre, ca pururea să cântăm Ţie: mari sunt lucrurile Tale, Mântuitorule, şi minunile înfricoşătoare; că mântuieşti pe cei credincioşi din nevoi, pentru rugăciunile Singurei pururea Fecioarei.