În fiecare an la data de 5 decembrie, înainte de Moș nicolae, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Sava cel Sfințit, unul dintre cei mai mari sfinți ai creștinătății. Totodată este prăznuit și Sfântul Mucenic Atanasie.
Pe 5 decembrie este dezlegare la pește, ulei și vin
Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit s-a născut în Capadocia, în anul 439 după Hristos, iar părinții săi erau creștini, se numeau Ioan și Sofia. Încă de mic a primit de la părinți învățăturile creștine și s-a apropiat de Dumnezeu.
Sf. Sava s-a călugărit de la vârsta de 8 ani, iar pe când avea 18 ani, a mers la Cuviosul Eftimie cel Mare pentru sfat, ca să sporească în virtute. Pe măsură ce timpul a trecut, el a devenit atât de cuvios încât Dumnezeu i-a oferit puterea și darul de a face minuni. Sfântul Sava este numit „cel Sfințit” pentru că a fost hirotonit preot și rânduit îndrumător al tuturor sihaștrilor din Palestina.
După ce a atins desăvârșirea, Sfântul Sava s-a mutat către Domnul în anul 532, la vârstă de 94 de ani. Mormântul acestuia a fost deschis în anul 584, iar moaştele Sfântului Sava au fost găsite nestricate și frumos mirositoare.
Rugăciune scurtă către Sfântul Sava cel Sfințit! Se spune că face minuni pentru toți cei care o rostesc cu evlavie, alături de Acatistul Sfântului Sava cel Sfințit.
O, Preacuvioase Parinte Sava, cela ce esti de Dumnezeu Sfintit, primeste aceste umile cantari de lauda, pe care ti le aducem, din inimi curate si cu fierbinteala te rugam sa mijlocesti catre Dumnezeu sa ne Izbaveasca din toate necazurile pe noi care strigam tie: Aliluia!