Coșmarul s-a terminat! Simona Halep a făcut anunțul după audierea de la TAS

Simona Halep a avut șansa să se apere la TAS pentru a demonstra că nu a apelat niciodată la doping. În urma audierilor, fostul număr unu mondial a transmis un mesaj de mulțumire tuturor care au susținut-o.

Simona Halep a publicat un mesaj încurajator pe pagina sa de socializare. Potrivit fostului număr unu mondial, coșmarul pe care l-a trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat.

S-a terminat coșmarul pentru Simona Halep
De asemenea, sportiva a explicat că a avut șansa să se apere la TAS pentru a demonstra că nu a apelat niciodată la doping.

În momentul de față, ea așteaptă decizia TAS cu „fruntea sus”. Halep a ținut și să le mulțumească tuturor care au susținut-o.

Fanii, jucătorii, foștii jucători și sponsorii și-au exprimat o susținere necondiționată față de campioană, iar ea spune că a însemnat enorm de mult.

„Coșmarul în care am trăit în ultimul an și jumătate s-a terminat. Am avut șansa să mă apăr la TAS pentru a demonstra că nu am apelat niciodată la doping. Asta e ceea ce am susținut întotdeauna de când am fost acuzată.

Acum aștept decizia TAS cu fruntea sus și vreau să vă mulțumesc vouă, fanilor, dar și jucătorilor și foștilor jucători, sponsorilor mei, pentru tot suportul de care au dat dovadă în tot acest timp, pentru toate mesajele de încurajare.

Vă mulțumesc din suflet pentru suportul necondiționat de care ați dat dovadă, a însemnat enorm pentru mine și mi-a dat putere să lupt zi de zi pentru aflarea adevărului. Voi împărtăși cu voi știri despre decizia TAS de îndată ce voi avea informații. Binele și adevărul triumfă mereu”, a scris Simona Halep pe Instagram.

Amintim că mulți oameni și-au exprimat susținerea față de fostul număr unu mondial. Printre aceștia se află chiar foștii campioni de tenis Kim Clijsters (40 de ani) și Andy Roddick (41 de ani).

Ei cred că marele vinovat în acest caz este chiar antrenorul Patrick Mouratoglou.

Simona Halep își așteaptă verdictul de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a-și clarifica statutul în cazul acuzațiilor de dopaj. Fie va fi exonerată, fie i se va reduce sancțiunea inițială.

Kim Clijsters, laureată a patru titluri de Grand Slam, a oferit o perspectivă unică asupra situației Simonei Halep. Ea sugerează că echipa acesteia, în special antrenorul Patrick Mouratoglou, poartă o responsabilitate semnificativă în acest caz.

Potrivit fostei campioane, cel mai mare semn de întrebare planează deasupra echipei Simonei.