Mai mulți oameni s-au îmbrâncit pentru a primi un pachet, în timp ce alții au rămas cu mâna goală.
Gabriela Lucuțar, cunoscută și ca „Regina întunericului”, proprietara firmei de pompe funebre care a gestionat ceremonia, a dezvăluit câteva detalii despre acest eveniment solemn. Potrivit acesteia, au fost distribuite aproximativ 100 de pachete de pomană și opt coșuri cu colivă pentru înmormântarea Mioarei Roman.
Ce se afla în pachetele pe care le-a împărțit Oana Roman
După slujba de înmormântare, Oana Roman și sora ei, Catinca, au dorit să aducă un omagiu mamei lor prin împărțirea a aproximativ 100 de pachete cu mâncare, conținând preparate preferate ale regretatei Mioara Roman, cum ar fi icre de sturion, sarmale și dulceață de trandafiri.
Oamenii s-au călcat în picioare pentru a primi un pachet.
„Pachetele au fost 12 cu vase și 80 fără vase. Cele cu farfurii se fac pentru cei 12 apostoli, care de acum se roagă pentru sufletul celui plecat la ceruri. Se împarte câte un vas pentru fiecare apostol. Au fost șapte coșuri cu colivă mari, plus cea cu foiță de aur, în total opt. Și tot nu au fost suficiente! Au rămas și unii cărora nu le-am dat.
Trebuia să fac zece!
Am văzut că unii au luat și trei pachete, de persoană, le ascundeau. Afară era omor, când am ieșit cu pachetele din biserică! I-am lăsat să ia că mi-a fost milă. Ideea era să se bucure de pomană și să le mănânce sănătoși. Asta este viața! Câteodată nedreaptă…”, a declarat Gabriela Lucuțar, pentru Click.ro.
Cât costă o înmormântare organizată de Gabriela Lucuțar
Cu toate acestea, când a fost întrebată despre costurile totale ale funeraliilor, Gabriela Lucuțar a menționat că tarifele variază în funcție de cerințe și a evitat să ofere detalii specifice despre suma cheltuită pentru ceremonia Mioarei Roman.
„Oana îmi este prietenă foarte bună și nu am ezitat să o ajut atunci când a apelat la mine. Costurile unei astfel de înmormântări contează prea puțin, mai ales când este vorba de un prieten pe care trebuie să-l ajuți într-unul dintre cele mai dificile momente din viață.
Doar atât vă pot spune: la mine prețul unei înmormântări pornește de la 7000 de lei și poate ajunge și până la 20.000 de lei, în funcție de cerințele clientului”, a spus Gabriela Lucuțar, după înmormântarea Mioarei Roman.