Oana Roman a rămas șocată când a văzut ce a găsit la mormântul mamei sale.
Oana Roman a trecut prin clipe foarte grele în ultimele zile, după ce mama ei s-a stins din viață la aproape 84 de ani, după o luptă grea cu o boală incurabilă. Vedeta este extrem de afectată, însă, în același timp, trebuie să revină la activitățile ei obișnuite. Așa cum înainte își vizita mama la azilul în care era internată, acum Oana o vizitează la cimitir. Recent, aceasta a avut parte de o surpriză, când a ajuns la mormântul ei.
Ce a găsit Oana Roman la mormântul mamei sale?
Astăzi, Oana a mers la biserică pentru parastasul de nouă zile, iar mai apoi a trecut și pe la cimitir, însă a avut parte de o surpriză la care nu s-ar fi așteptat. Legat de crucea Mioarei era un mărțișor pe care cineva probabil l-a pus ieri, cu ocazia zilei de 1 Martie. Oana Roman s-a bucurat extrem de mult când a văzut că cineva s-a gândit la cea care i-a dat viață și a făcut imaginea publică, pe contul ei de Instagram.
„Azi am făcut parastasul de nouă zile pentru mama și apoi m-am dus la cimitir. Cineva lăsase un mărțișor pentru mama”, a fost mesajul postat de Oana Roman pe contul ei de Instagram.
Oana Roman, dezvăluiri despre pierderea mamei sale
La scurt timp după ce Mioara Roman a fost condusă pe ultimul drum, Oana a făcut dezvăluiri cutremurătoare pe contul ei de Instagram. Cu ochii în lacrimi, vedeta a dezvăluit că totul a decurs exact așa cum s-a așteptat și cum mama ei a meritat.
„Mama a plecat în liniște. A plecat liniștită, așa cum și-a dorit, în somn. Mama a fost petrecută pe ultimul ei drum așa cum a meritat și așa cum trebuia. Ma bucur că am reușit să fac asta pentru ea.
Am refuzat să vorbesc și să comentez orice și nu o voi face nici în continuare. Eu cred că nu e creștinește să judecam pe alții, nu e creștineste să tragem concluzii despre lucruri pe care le cunoaștem. Nu este creștinește să acuzăm, să comentăm, să bârfim atunci când nu știm despre ce este vorba și când nu am fost acolo, în necunoștință de cauză totală. Așa că, eu consider că judecată celorlalți pe mine nu mă privește.
Mama a fost, este și va rămâne un om absolut fabulos.
Un om care a lăsat în urmă o moștenire umană, intelectuală, sufletească, probabil unică. Asta este ceea ce rămâne în urma ei. Asta este ceea ce va dăinui peste timp despre ea și a fost, probabil, una dintre cele mai respectate, iubite, apreciate și distinse femei din această țară. Mă mândresc că a fost mama și mă mândresc că am putut să-i ofer, până în ultima secundă, tot ce a fost mai bun. Mama a meritat și a primit tot ce a fost mai bun.
A fost în primul rând iubită foarte mult, îngrijită astfel încât să i se prelungească viața atât de mult cât s-a putut și a fost privegheată și petrecută pe ultimul drum așa cum a meritat. În decență, în frumos, în iubire, într-un mod impecabil și mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea să pot face asta pentru ea până în ultima secundă. Închei aici și promit că o să revin”, a mărturisit Oana Roman, cu ochii în lacrimi, pe pagina sa de Instagram.