Anual, pe data de 5 martie, este cinstit Sfântul Conon din Isauria, cel care a reușit să își convertească părinții, dar și soția la creștinism. Dacă ai probleme în căsicie ori soțul sau soția a luat-o pe cărări greșite este bine să te rogi acestui sfânt bieplăcut lui Dumnezeu.
Sărbători religioase 5 martie 2024
Ortodoxe: Sfântul Conon din Isauria
Greco-catolice: Sf. cuv. m. Conon
Romano-catolice: Ss. Luciu I, pp.; Teofil, ep; Adrian din Cezareea, m.
Calendar ortodox 5 martie 2024. Cine a fost Sfântul Conon
Sfântul Conon s-a născut în Isauria şi a trăit pe vremea Sfinților Apostoli, potrivit crestinortodox.ro. Părinții săi l-au obligat să se însoare, deşi nu-şi dorea acest lucru. Înainte de a se căsători, i s-a arătat Sfântul Arhanghel Mihail care, după ce l-a învățat sfânta credință, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi și l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci.
După nuntă, Sfântul Conon a început să-i vorbească soției sale despre Hristos, reuşind, astfel, să o convingă să primească credinţa în El. Conon a trăit o vreme cu soția lui ca frate și sora. Nu după foarte multă vreme, însă, soția și părinții lui au murit, iar el s-a retras în pustie, dedicându-se vieții de rugăciune.
A făcut multe minuni şi i-a convertit pe mulţi la creştinism. Avea o putere atât de mare asupra duhurilor necurate, încât acestea au ajuns chiar să-i slujească.
În timpul unei prigoane, Sfântul Conon este torturat și ucis. Sângele lui era tămăduitor, astfel cei bolnavi care se ungeau cu sângele lui primeau vindecare.
Rugăciunea către Sfântul Conon pentru binele soțului/soției
Mucenicul Tău, Doamne, Conon, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Mântuitorului Dumnezeu, Cel Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.