Cutremur în România, 5 martie 2024. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit seismul produs în după-amiaza zilei de marți
Cutremur în România, 5 martie 2024. A fost al doilea cel mai mare din ultimele zile. Seismul s-a înregistrat la ora 15:12:42, în zona Vrancea, în județul Vrancea. Acesta a fost resimțit în mai multe orașe din țară.
Cutremur în România, 5 martie 2024
Inițial, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunțase că a fost vorba de un cutremur mediu, cu magnitudinea de 4.0, la adâncimea de 166.5 km. Ulterior, magnitudinea seismului a fost revizuită la 3,9 pe scara Richter, la adâncimea de 140.0 km, fiind încadrat la categoria cutremurelor slabe.
„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 39km V de Focșani, 66km N de Buzău, 70km E de Sfântu-Gheorghe. 83km E de Brașov, 94km S de Bacău, 95km SV de Bârlad”, transmite INFP.
Cel mai mare cutremur, înregistrat în ultimele zile, a avut loc pe 29 februarie 2024, la ora 11:25, având magnitudinea de 4,2. Mișcarea tectonică s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău.
Acest seism a fost resimțit de locuitorii aflați în zonele apropiate de epicentru. S-a produs în apropiere de următoarele localități: 50 de kilometri de Sfântu-Gheorghe, 59 kilometri E de Brașov, 63 kilometri V de Focșani, 68 kilometri NV de Buzău, 85 kilometri N de Ploiești.
Totodată, observăm că luna martie a început cu o activitate seismică semnificativă în România. Pe 2 martie au fost raportate două cutremure slabe, de 2,5 magnitudine, în Moldova, Vaslui. Cele două seisme au avut loc la interval de trei minute.
O altă mișcare tectonică a fost înregistrată pe 4 martie 2024, la ora 03:47, în zona seismică Vrancea Buzău. Vorbim tot de un cutremur slab, cu magnitudinea ml 2.6, la adâncimea de 101.6km, conform datelor transmise de INFP.
47 de ani de la seismul devastator din 1977
Pe 4 martie 2024 s-au împlinit 47 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 pe scara Richter. Peste 1.500 de persoane și-au pierdut viața în urma acestei tragedii.
De asemenea, peste 11.000 de oameni au fost răniți. Seismul din 1977 a durat 56 de secunde și pe lângă numărul morților, s-au înregistrat cele mai însemnate pagube în urma unui astfel de fenomen, în România.