Oana Ioniță a izbucnit în lacrimi în emisiunea lui Cătălin Măruţă. Fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor a făcut dezvăluiri incredibile despre perioada dificilă prin care trece după divorţul de tatăl copilului său. Coregrafa mărturiseşte că Florin Budnaru nu îi permite să petreacă mai mult timp cu băieţelulul lor, ba chiar ar încerca să-l întoarcă pe copil împotriva ei.
După zece ani de căsnicie, Oana Ioniță și Florin Budnaru au decis să meargă pe drumuri separate. Divorţul s-a pronunţat fără prea multe probleme, însă între cei doi foşti soţi există în continuare discuţii despre custodia fiului lor, Maxim, acum în vârstă de 10 ani. Inițial, Oana a fost de acord ca fiul lor să rămână cu tatăl său. Ulterior, a cerut ajutorul instanței pentru a putea petrece mai mult timp cu copilul ei.
Fosta bebeluşă de la Cronica Cârcotaşilor, dezvăluiri incredibile despre fostul soţ
Oana Ioniță a recunoscut că fostul ei soț avea o legătură specială cu Maxim. Coregrafa a mărturisit că în timpul relației lor, Florin Budnaru și băiatul său petreceau timp împreună, ba chiar se izolau în cameră şi nu îi mai permiteau accesul.
„Da, el stă doar cu fostul soț. Voiam să stau mai mult cu el. E normal ca orice mamă să își dorească să aibă timp cu copilul. Săptămâna trecută a fost prima oară când l-am luat de la școală.
Și asta pentru că aveam o sentință. După ce l-am luat, i s-a comunicat, „Maxim, fii bărbat!”, de parcă l-aș fi dus la tăiere. Contează mult mesajul pe care i-l transmiți copilului când stă cu mama lui.
Sunt secrete acestea, dar s-a ajuns prea departe, am suferit prea mult. Nu îmi doresc imposibilul. Îmi doresc un minimum de timp pe care ar trebui să îl am”, a spus Oana Ioniță cu lacrimi în ochi, în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV.
Oana Ioniţă: „Copilul și-a creat o altă viziune asupra mea”
Oana Ioniță și Florin Budnaru s-au despărțit în urmă cu doi ani, însă divorțul s-a încheiat recent. Inițial, cei doi stabiliseră o convenție referitoare la cei doi copii, și anume ca băiatul să rămână în grija tatălui. Acum lucrurile au degenerat, iar copilul nu își mai dorește să stea cu mama lui. Mai mult decât atât, fosta bebelușă de la Cronica Cârcotașilor a mărturisit că Maxim și-a schimbat viziunea despre ea.
„Ne-am separat acum vreo doi ani, divorțul l-am hotărât anul trecut. (…) La noi divorțul s-a finalizat, a rămas incert programul copilului, al lui Maxim. Domiciliul copiilor s-a separat, Isabel, la mine și Maxim, la Florin, a fost o convenție și am zis să ne ajutăm pentru creșterea lor.
Doar că în urma acestei convenții, programul era stabilit doar pe perioada vacanțelor, nu și în timpul școlii. Nu am mai putut să îl iau în timpul școlii pentru că avea un alt program cu tatăl lui. (…) Inițial, când a început școala, îl luam aproape zilnic la mine, doar că nu a avut loc, spațiu. Tot timpul avea câte ceva.
În octombrie am depus actele pentru ordonanță președințială pentru stabilirea unui program ferm. Săptămâna trecută s-a dat verdictul, măcar am niște ore, niște zile. Odată la două weekenduri să îl iau acasă, să stea cu mine, cu sora lui. (…)
Cumva oamenii se înțeleg inițial, dar când e vorba de despărțire, fiecare luptă pentru el. Eu nu am crezut inițial că e așa. (…) El e tot timpul acolo, când el nu era, era trimisă altă persoană să îl ia. În aceste luni, copilul și-a creat o altă viziune asupra mea. Nu a mai vrut să stea cu mine. A fost îndoctrinat, alienat, sunt termeni diverși”, a mai spus Oana Ioniță.