Ieri, 6 aprilie, a fost o zi specială pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Cei doi au decis să își ducă relația la următorul nivel, așa că au spus „DA” în fața ofițerului de Stare Civilă. Evenimentul a fost unul restrâns, la care au participat doar apropiații. Mulți au fost cei care s-au bucurat pentru cei doi și i-au felicitat și nici Cristina Ciobănașu nu a stat pe bară. Ce mesaj i-a transmis tânăra actriță fostului iubit, fanii au crezut că nu văd bine.
Cristina Ciobănașu, prima reacție după nunta lui Vlad Gherman
Așa cum spuneam, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au decis să își unească destinele și în mod oficial, așa că au ajuns în fața ofițerului de Stare Civilă. Cei doi au spus un mare „DA” și au împărtășit bucuria pe care o trăiesc și cu fanii din mediul online.
Aceștia au postat mai multe fotografii de la fericitul eveniment, iar fanii au reacționat imediat felicitându-i. În mod surprinzător, printre cei care au reacționat se numără și Cristina Ciobănașu, fosta iubită a lui Vlad Gherman. Cei doi au fost împreună aproape un deceniu.
Deși separarea de fostul iubit i-a adus multă suferință Cristinei Ciobănașu, se pare că actrița nu îi poartă pică bărbatului cu care s-a iubit și chiar este fericită că acesta și-a găsit jumătatea. Astfel, că atunci când a văzut fotografiile de la cununia civilă, Cristina Ciobănașu nu a ezitat să îi felicite pe cei doi și le-a urat „Casă de piatră”.
„Am făcut-o”
Vlad Gherman și Oana Moșneagu trăiesc de ceva vreme o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi sunt cât se poate de fericiți împreună, iar acum au decis să facă următorul pas. Aceștia au făcut cununia civilă, iar în curând urmează marea nuntă.
Proaspeții însurăței s-au bucurat la maximum de una dintre cele mai frumoase zile din viața lor și au decis să împărtășească totul și cu fanii din mediul online, acolo unde au postat mai multe fotografii de la fericitul eveniment.
„Lumee, lumeeee, am făcut-o!! Ăștia suntem noi, în cea mai bună variantă a noastră: Gherman la pătrat! Începe o etapa nouă!”, au scris Oana Moșneagu și Vlad Gherman, pe Instagram, alături de imaginile de la cununia civilă.