George și Ionela sunt două dintre cele trei persoane decedate în cumplitul accident de motocicletă de duminici, de lângă Iași. Cei doi formau un cuplu de mult timp și erau amândoi pasionați de motoare. Ambii sunt de loc din Galați, însă locuiau de ceva timp în Iași.
George și Ionela au murit în cumplitul accident de motocicletă de lângă Iași. Tinerii erau pe motociclete și într-o curbă periculoasă cu linie continua, pe drumul național spre Vaslui, pe raza comunei Codăești, la granița cu județul Iași, au intrat pe contrasens și s-au izbit de un autoturism care circula regulamentar.
Mașina era condusă de o tânără de 19 de ani. Șoferița a suferit un trautism cranio-facial și unul abdominal, dar și un puternic atac de panică.
În accident a fost implicată și o a doua motocicletă. Toate cele trei vehicule au luat foc în urma impactului. Pe lângă cei doi tineri a murit și un alt bărbat.
„La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite patru victime, trei dintre acestea aflându-se în stare de inconştienţă. Atât motocicletele, cât şi autoturismul au fost cuprinse de flăcări. Ecihipajele de intervenţie au evaluat victimele, le-au evacuat şi au început manevrele de resuscitare pentru trei dintre acestea. Din nefericire, a fost confirmat decesul în cazul a trei dintre victimele accidentului. Pompierii militari au lichidat incendiul, iar acum asigură zona”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.
Din primele cercetări, se pare că una dintre motociclete a încercat să depăşească o altă motocicletă aflată în faţă şi a intrat în coliziune cu autoturismul. Maşina a intrat pe contrasens şi ar fi lovit cealaltă motocicletă.