Circ total după ce Zanni a fost desemnat câștigătorul Survivor All Stars! Fanii lui Iancu și-au ieșit din minți

Zanni a fost desemnat câștigătorul Survivor All Stars, însă victoria trapperului a lăsat un gust amar fanilor rivalului său, Iancu.

Zanni a fost desemnat câștigătorul Survivor All Stars. Ca la orice finală de concurs televizat, și de data asta au apărut nemulțumiții de rezultatul voturilor exprimate de telespectatori.

Fanii lui Iancu nu acceptă că Zanni a fost desemnat câștigătorul Survivor All Stars. Revine vechea placa potrivit căreia totul e o ”făcătură”
Evident, și de această dată, internauți, în speță fanii lui Iancu Sterp, susțin că finala a fost o mare făcătură. Nemulțumiți de deznodământul sezonului suprem, telespectatorii și-au vărsat năduful pe pagina de Instagram a concursului.

Trebuie spus că diferența de voturi dintre Zannidache și Iancu Sterp a fost una destul de mică, potrivit dezvăluirii făcute de prezentatorul Daniel Pavel în marea finală, după ce votul s-a oprit.

Înainte să rostească numele lui Zanni drept marele câștigător Survivor, cântărețul și Iancu Sterp și-au aruncat câteva săgeți. Iancu a vrut să fie diplomat. Doar că… după ce Zanni a spus ce avea pe suflet, a mărturisit că nu ar fi corect ca el să învingă întrucât fusese eliminat și readus în competiție.

Sterp l-a curentat pe Zanni în finală: „N-ar fi corect să i se spună numele”
„Cred că mi s-ar face o nedreptate dacă nu mi s-ar spune numele. Sunt și tatuat, deci ușor de judecat. Simt că-mi explodează inima din piept. Mă consider, orice s-ar întâmpla, cea mai reală persoană care a apărut la televizor”, a declarat Zanni.

„N-ar fi corect să i se spună numele, pentru că el a fost eliminat și adus înapoi în concurs”, este replica dată de Iancu Sterp rivalului său din marea finală.

Revenind la comentariile din mediul virtual, vă redăm câteva dintre vocile critice, ale celor mâhniți că Iancu Sterp a pierdut, pentru a doua oară, titlul de supraviețuitor.

„Se știa de când a reintrat după eliminare că i se pregătește traseul spre trofeu. O făcătură mare!; Multe voturi nu au fost înregistrate! Rușine!; Se pare că v-a prostit Zanni cu ”bunătatea” lui”, sunt câteva din mesajele scrise de fanii lui Iancu Sterp la vestea că Zannidache este marele câștigător al Survivor All Stars, sezonul suprem.