Au trecut deja cinci zile de când Patrizia Cormos, Bianca Doros și Cristian Molnar au fost luați de o viitură puternică pe râul Natisone din Italia! Zilnic, salvatorii îl caută pe băiat, al cărui trup nu a fost descoperit nici astăzi.
O tragedie îngrozitoare a avut loc în provincia Udine din Italia, acolo unde trei tineri din Satu Mare și-au pierdut viața, după ce au fost luați de o viitură puternică formată pe râul Natisone. Aceștia au stat minute în șir îmbrățișați pentru a bloca curenții de apă, însă nu au avut nicio șansă de supraviețuire în fața apelor învolburate ale râului.
După mai multe zile de căutări, trupurile neînsuflețite ale celor două fete au fost găsite de pompieri, la aproximativ 700 și 1000 de metri de locul unde au fost văzute ultima dată. Până în acest moment, Cristian nu a fost descoperit de pompierii italieni, însă cercetările continuă.
În fiecare zi ies la iveală tot mai multe detalii cutremurătoare despre tragedia din Italia! Recent, presa italiană a dezvăluit faptul că în telefonul Patriziei Cormos au fost găsite nu unul, ci patru apeluri la 112. În urma cercetărilor s-a constatat că tânăra a cerut oamenilor legii să vină să îi salveze, dar și să o anunțe pe mama sa că sunt în pericol de moarte.
„Veniți să ne salvați! Sunați-o pe mama mea”, a spus Patrizia Cormos atunci când a sunat la 112.
Din păcate, acestea au fost și ultimele cuvinte rostite de Patrizia Cormos, înainte de a-și da ultima suflare.
S-a deschis o anchetă penală în cazul tragediei din Italia
Procurorii din Italia au deschis o anchetă penală în cazul tragediei din Udine, pentru a se afla dacă cei trei tineri ar fi putut fi salvați și dacă echipajele de salvare ajunse la fața locului au respectat toate protocoalele și au intervenit la timp.
„Am deschis o anchetă pentru omor din culpă in rem. Vom efectua toate investigațiile necesare pentru a stabili dacă operațiunile de salvare au fost oportune. Cu toate acestea, aș dori să precizez că, în prezent, nu există elemente specifice care să ne determine să mergem în această direcție, dar verificările sunt într-o fază incipientă”, a spus procurorul Massimo Lia.