Iulia Cociuba, absolventă a Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu, județul Arad, a transformat tradiționalul discurs pe care îl rostesc șefii de promoție, la festivitatea de absolvire a clasei a XII-a, într-un adevărat manifest pentru o educație mai autentică și mai valoroasă pentru toți elevii.
„Școala m-a învățat să mă conformez, să mint”
La cei 18 ani ai săi, absolventa a avut curajul să vorbească deschis în fața elevilor și a profesorilor săi despre experiențele și sentimentele pe care au încercat-o în cei patru ani de liceu.
Deși majoritatea elevilor și dascălilor prezenți la ceremonia de absolvire se așteptau ca tânăra să aducă elogii sistemului educațional românesc, lucrurile s-au petrecut cu totul și cu totul diferit.
Iulia Cociuba a subliniat că toate zilele petrecute învățând pentru note mari și validare academică s-au dovedit a fi o pierdere de timp.
„Poate că nu e discursul clasic de mulţumire şi celebrare, dar este unul sincer şi reflectă în mod real experienţele mele. Am petrecut ani de zile învăţând pentru note şi validare academică şi am realizat abia acum cât timp am pierdut.
Am dobândit doar cunoştinţe, nu şi valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, şcoala. În loc să fie un loc al învăţării şi dezvoltării, şcoala a devenit o sursă de frustrare şi dezamăgire pentru mulţi dintre noi.
Ne-am simţit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici”, a spus Iulia Cociuba.
Șefa de promoție de la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu a afirmat că școala a învățat-o să mintă, să se conformeze și să se ascundă în spatele unor standarde absurde.
”Ce m-a învăţat şcoala? Să mă conformez, să mint, să-mi şterg cu buretele personalitatea şi să mă ascund în spatele unor standarde absurde”, a mai spus tânăra.
De asemenea, absolventa a precizat, spre uimirea profesorilor care nu au știut cum să reacționeze, că ”școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă”.
”Sistemul m-a dezamăgit”
Mai mult, Iulia a afirmat că în cei patru ani de liceu a avut parte ”de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral. Astăzi, în fața dumneavoastră, îmi reafirm dorința de a fi autentică și de a lupta pentru valorile în care cred.
Știu că acest discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp”, a mai șefa de promoție.
La finalul discursului său, Iulia a refuzat să mulțumescă ”sistemului care m-a dezamăgit”, însă a vrut să îi celebreze ”pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi”.