Patrizia Cormos și Bianca Doroș au fost conduse azi pe ultimul drum, de familie, prieteni și toți cei care le-au cunoscut. Amândouă au avut sicrie albe, rochie de mireasă și sute de flori.
Conform www.presasm.ro, alături de familia greu încercată este comunitatea din Tarna Mare, localitate aflată astăzi în doliu. Cele două tinere, ucise de apele râului Natisone au fost ajuns, pentru ultima oră acasă, în cursul zilei de joi, după ce miercuri, în Italia, a avut loc o slujbă de rămas bun.
Sicriul Biancăi a fost depus la locuința din Valea Seacă, înainte de înmormântare, în timp ce Patrizia a fost și ea așteptată la locuința din Bocicău.
Cei mai mulți nu au putut descrie în cuvinte emoțiile prin care au trecut la auzul veștii că cele două tinere și-au pierdut viața.
Sicriul Patriziei a fost purtat pe brațe de șase tineri, cu colegii și prietenii fetei ducând, în fața cortegiului funerar, portretul tinerei și crucea. Îmbrăcați în alb, la fel ca și familia, au avut mesaje pe tricouri.
„Fata nostră dansează printre îngeri”, scria pe tricourile membrilor familiei.
Trupurile celor două sătmărence au fost găsite pe 2 iunie, iar autopsiile au confirmat faptul că s-au înecat. Continuă și la această oră căutările pentru Cristian, tânărul sătmărean în vârstă de 25 de ani, logodnic al Biancăi, care se afla alături de fete în zona măturată de viitura de pe Natiosne.