Kate Middleton, colonel onorific al Gărzilor Irlandeze, și-a exprimat regretul că nu a putut participa la repetiția pentru parada care avea loc weekendul viitor în onoarea Regelui Charles al III-lea, relatează Fox News.
Kate Middleton, mesaj emoționant pentru Gărzile Irlandeze
Sâmbătă, Gărzile Irlandeze au publicat o scrisoare în care Prințesa de Wales, în prezent tratată pentru cancer, și-a exprimat regretul că nu a putut lua parte la repetiția desfășurată sâmbătă, 8 iunie, în cadrul căreia ar fi trebuit să aibă rolul de ofițer de inspecție.
„Voiam să vă scriu și să vă spun cât sunt de mândră de întregul regiment (…). Apreciez că toți cei care participă la parada din acest an au exersat luni întregi și și-au dedicat multe ore pentru a se asigura că uniformele și exercițiul lor sunt imaculate”, se arată în scrisoarea transmisă de Kate Middleton, care a fost distribuită pe X.
„Să vă fiu colonel rămâne o mare onoare”, a subliniat soția Prințului William. În scrisoare, Kate Middleton s-a semnat „colonel Catherine”.
Kate Middleton se concentrează pe tratamentul împotriva cancerului
„Gărzile Irlandeze au fost profund emoționate să primească o scrisoare de la colonelul nostru, Alteța sa Regală, Prințesa de Wales, în această dimineață. Îi urăm în continuare Alteței Sale Regale mult succes în recuperarea ei și îi transmitem cele mai bune urări”, au scris reprezentanții Gărzilor Irlandeze, pe X.
Joi, unul dintre reprezentanții Kensington Palace confirmau pentru Fox News Digital că Prințesa de Wales nu va participa la repetiția din 8 iunie, ci va continua să se concentreze pe recuperare.