Fenomenele meteo extreme – furtuni, vijelii și căderi de grindină – lovesc România și vineri. ANM a emis o nouă alertă cod galben.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă alertă cod galben de furtuni, vijelii, averse torențiale, ploi abundente și căderi de grindină. Afectate sunt 25 de județe.
Furtuni violente, vijelii, grindină și ploi abundente în România și vineri. ANM, o nouă alertă cod galben
Ziua de joi, 13 iunie 2024, a fost una în care furtunile violente de vară, însoțite de grindină, vijelii și ploi abundente, au făcut prăpăd în țară. Mai multe zone s-au aflat sub alerte cod roșu.
Specialiștii de la ANM spun că cel puțin jumătate de țară va fi lovită și vineri de fenomene severe. A fost emis un cod galben de instabilitate, valabil de la 12.00 până la ora 23.00.
În acest interval, pe arii extinse din Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55…70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Județele vizate de această avertizare sunt: Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Ialomița, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vâlcea și Vrancea. În București se așteaptă din nou furtuni puternice.
Meteorologii ANM spun că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul țării. De asemenea, în sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.
Conform prognozei pe termen lung de la ANM, în următoarele patru săptămâni vremea se schimbă radical în țara noastră. De sâmbătă, dispar complet ploile, iar seceta se reinstalează.
Cel puțin în săptămâna 17 iunie – 24 iunie, nu va ploua aproape deloc. În plus, în toată țara vine căldura. În sud vom avea caniculă, cu maxime de peste 35 de grade Celsius.