Monica Tatoiu își ajută lunar fiul cu bani, deși acesta are serviciu: „Din salariu nu poate să trăiască. I-am luat apartament complet mobilat, acum doarme pe o saltea pusă pe paleți. Nu are nici scaune”

La 30 de ani, Victoraș Tatoiu încă are nevoie de sprijinul financiar al mamei sale, o prosperă femeie de afaceri. Iar Monica Tatoiu i-l dă lunar, necondiționat.

Monica Tatoiu a recunoscut că își ajută lunar fiul cu nu mai puțin de 6.000 de lei. În plus, i-a cumpărat și apartament mobilat, dar tânărul a preferat să vândă mobila și să își ia el alta pe gustul lui. Doar că, până în prezent, nhu a reușit să-și achiziționeze mobilierul dorit, astfel încât „doarme pe o saltea pusă pe paleți și nu are nici scaune”.

Victoraș este absolvent de design, dar are un salariu din 4.000 de lei, cu care spune că nu se poate descurca.

„Chiar dacă Victor este un adult în toată firea, încă îl ajut financiar. Victor este fericit că are o meserie care îi place, chiar dacă nu câștigă foarte mulți bani. Am avut grijă să îi spun lui fii-miu că este umilitor să trăiască pe banii părinților. Fii-miu primește de la mine 6000 de lei pe lună, pentru că e artist. Să fii artist nu e foarte…trebuie să o ai pe mama sau pe iubita. Când a vrut să se facă designer, după ce l-am trimis să se facă inginer la Londra și putea să lucreze într-o corporație, a zis că el nu poate să lucreze într-un birou și că vrea să se facă designer.

Într-adevăr, s-a dus la Milano, a făcut design la Milano, a luat două premii cu compania la care lucra, i-au furat premiul și a doua zi a venit acasă spunând că nu mai vrea să lucreze pentru italieni pentru că sunt hoți. Acum are un proiect mișto din care spune că o să își ia o mașină în leasing din banii lui, dar nu poți să trăiești. Din 4000 de lei pe lună nu poți să trăiești. Are două pisici.

I-am luat apartament și acum dărâmă tot și zice că își face el mobilă. I-am luat apartament complet mobilat și a vândut-o. Doar bucătăria mai e. Doarme pe o saltea pusă pe paleți. Nu are nici scaune. Toate le-a vândut”, a povestit Monica Tatoiu în podcastul moderat de Bursucu.