Marele campion al României la nataţie, David Popovici, împlinește vârsta de 20 de ani. Cum s-a apucat de înot la doar 4 ani

David Popovici s-a născut la 15 septembrie 2004 în Bucureşti şi a început înotul la vârsta de patru ani, la bazinul „Lia Manoliu“, la recomandarea unui medic ortoped pentru a corecta scolioza aflată în stadiu incipient, potrivit News.ro.

La vârsta de 9 ani, David a început să se antreneze serios în cadrul clubului Aqua Team București, sub îndrumarea lui Adrian Rădulescu. Rădulescu, un fost înotător și doctor în performanță atletică specializat în înot, a jucat un rol crucial în dezvoltarea lui David. Împreună, au construit o relație antrenor-sportiv bazată pe încredere, perseverență și o dorință neobosită de a atinge excelența. Sub atenta pregătire a lui Rădulescu, David Popovici a făcut trecerea de la promisiune la realitate în lumea înotului, devenind unul dintre cei mai străluciți sportivi ai generației sale.

În 2022, David Popovici a avut un an fantastic, cu 13 medalii cucerite la cele patru mari competiţii la care a participat. Dintre acestea, 11 au fost de aur.

Elevul antrenorului Adrian Rădulescu a uimit lumea nataţiei cu ”dubla de aur” realizată în probele de 100 şi 200 m liber la Mondialul de seniori, Europeanul de juniori, Europeanul de seniori şi Mondialul de juniori.

În 2023 nu a reuşit să-şi apere titlurile mondiale la 100 metri liber şi 200 metri liber, dar şi-a asigurat calificarea pentru Jocurile de la Paris.

În acest an, el a câştigat titlurile europene la 200 metri liber şi 100 metri liber.

El este student la Facultatea de Psihologie din Bucureşti, dar şi-a întrerupt anul de studiu pentru a se pregăti pentru Jocurile Olimpice.

Idolii săi în nataţie sunt Michael Phelps şi Ian Thorpe.