Ciclonul Boris a făcut ravagii în Galați și Vaslui. Tocmai de aceea, ministrul de Interne a impus stare de alertă.
Inundațiile istorice provocate de ciclonul Boris au făcut prăpăd în România. Tocmai de aceea, în județele Vaslui și Galați a fost instituită stare de alertă. Din nefericire, bilanțul deceselor a ajuns la șapte, iar mii de oameni au privit neputincioși cum le este distrusă agoniseala de-o viață.
Se vor lua măsuri de urgență pentru reparații de locuințe, drumuri sau poduri. Autoritățile din Vaslui și Galați vor face o listă cu obiectivele ce trebuie realizate în următoarea perioadă.
Stare de alertă în România
De menționat este faptul că hidrologii au emis ieri o nouă avertizare de cod roșu de inundații pentru râuri. Aceasta este valabilă pentru județele Iași, Vaslui și Galați de luni seară, de la ora 18:00 și până marți, la ora 12:00.
Reprezentanții Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) au precizat că sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi).
Mai mult decât atât, în aceeași perioadă este în vigoare o altă avertizare hidrologică, de data aceasta, de cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut- afluenţii aferenţi sectorului amonte cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut- afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele:
Iași, Vaslui și Galaţi), potrivit Observatornews.ro.
În urma bilanțului tragic din Galați și Vaslui, ministrul de Interne a decis să impună stare de alertă, iar în următoarea perioadă se vor lua măsuri pentru repararea celor mai grave situații provocate de ciclonul Boris. Vorbim aici de locuințe, poduri, drumuri sau alte obiecte de infrastructură.