După ce Ana și-a pierdut părinții la o vârstă fragedă, tatăl ei s-a recăsătorit cu Elena, care a preluat controlul asupra vieții ei și a tratat-o mereu cu răceală, în timp ce favoriza copiii ei din prima căsătorie. Însă totul s-a schimbat când mătușa ei, Sofia, i-a dezvăluit un secret neașteptat, forțând-o pe Ana să ia o decizie radicală.
Am pierdut-o pe mama când aveam doar trei ani. Tatăl meu a devenit centrul universului meu, fiind singura figură parentală pe care o aveam, deoarece bunicii nu erau prezenți în viața mea. Singura noastră rudă apropiată era mătușa Sofia, sora tatălui meu, dar ea locuia în altă țară de mulți ani, la mii de kilometri distanță.
Anii au trecut, iar când am început școala, tata a adus-o acasă pe Elena. Ea avea doi copii, Radu și Ioana, și împreună formau ceea ce urma să fie noua mea familie. Elena părea, la început, o persoană grijulie. Îmi aranja părul cu migală și îmi oferea atenție, iar când a venit vremea nunții cu tatăl meu, m-a inclus în toate pregătirile.
„Ana, vei fi fetița cu florile la nunta noastră,” îmi spunea ea, cu un zâmbet pe buze. „Radu și Ioana vor duce inelele, dar tu vei arunca petale de flori.”
Mi-a plăcut să fac parte din pregătiri și, deși mă temeam de schimbările care urmau să vină, eram ușurată că Elena nu era mama vitregă de coșmar din povești. Totuși, sentimentul de dor pentru mama mea rămânea acolo, constant.
După ce am împlinit 16 ani, tata a început să se plângă de dureri în piept. „Ana, nu te îngrijora. Probabil am exagerat cu munca,” îmi spunea, în timp ce împingeam coșul de cumpărături prin supermarket, completând lista interminabilă de cumpărături a Elenei. Dar nu a fost doar oboseală. În câteva săptămâni, tatăl meu a murit din cauza unei probleme cardiace nediagnosticate, iar viața mea s-a schimbat radical.
Elena s-a transformat aproape imediat. După moartea tatălui meu, a devenit ceea ce mă temusem întotdeauna: o mamă vitregă autoritară și rece. Într-o dimineață, în timp ce pregătea micul dejun pentru copiii ei, mi-a spus fără menajamente: „Ana, Radu are nevoie de dormitorul tău. Camera ta este mai mare și are loc pentru echipamentul lui de sport. O să fac niște modificări în casă cu moștenirea lăsată de tatăl tău.”
Șocată, dar neputincioasă, am acceptat decizia ei. Încet, Elena a preluat controlul complet asupra casei, schimbând mobila, vânzând obiecte care îmi aduceau aminte de tatăl meu. Una dintre pierderile care m-au afectat cel mai mult a fost un ceas vechi de familie. „L-am vândut. Nu se potrivea cu restul decorațiunilor,” mi-a spus ea, ca și cum ar fi fost un obiect fără valoare.
Mesajele pe care i le trimiteam mătușii Sofia deveniseră singura mea alinare. Îi povesteam cum Elena îmi controla viața și cum mă simțeam din ce în ce mai singură și lipsită de sprijin. Nu mă așteptam la un răspuns rapid, dar într-o zi, chiar după ce am ieșit de la școală, m-a sunat. „Ana, trebuie să vorbim. Am aflat ceva important.”
„Despre ce e vorba?” am întrebat, neliniștită.
„Tatăl tău ți-a lăsat ție toată moștenirea. Elena a ascuns asta de tine și a folosit banii cum a vrut ea. Trebuie să acționăm imediat.”
Auzind asta, m-am simțit trădată și furioasă. Anii petrecuți în casa Elenei, în umbra fraților vitregi, erau construiți pe o minciună. Tot ce fusese al tatălui meu îmi aparținea de drept, dar Elena mă ținuse în necunoștință de cauză.
„Ce ar trebui să fac?” am întrebat, simțind cum îmi tremură vocea.
„Plecă din casă. O să mă ocup de restul cu avocatul. Nu te îngrijora, totul va fi bine,” m-a liniștit mătușa Sofia.
Am decis să fac ce mi-a spus. Înainte de a pleca, am lăsat o notă pentru Elena și copiii ei. Nu din răzbunare, ci pentru a-mi afirma dreptul asupra vieții mele: „Moștenirea pe care ați încercat să mi-o ascundeți îmi aparține de drept. Plec pentru a prelua controlul asupra vieții mele.”
Am plecat în acea seară, știind că viața mea urma să se schimbe radical. M-am mutat la prietena mea, Andreea, unde urma să aștept următorul pas în recuperarea moștenirii mele. Ce urma să se întâmple cu Elena? Nu știu, dar eram sigură că dreptatea va fi de partea mea, iar casa copilăriei mele îmi va reveni în cele din urmă.
Cu sprijinul mătușii Sofia, eram hotărâtă să recuperez nu doar moștenirea materială, ci și demnitatea și controlul asupra vieții mele.