Margareta obișnuia să aducă flori la mormântul soțului său, dar într-o zi a observat că acestea fuseseră distruse. Această situație s-a repetat de mai multe ori, până când a decis să se confrunte cu persoana care se ocupa de mormânt și a fost surprinsă să afle motivul.
Soțul Margaretei, Gheorghe, își pierduse viața într-un accident de automobil. Chiar și după câteva luni de la tragedie, ea simțea o durere profundă, deoarece el îi promisese că o va iubi pentru totdeauna și că nu o va părăsi niciodată.
Gheorghe avea o pasiune pentru a vorbi despre Margareta cu colegii lui de muncă, dar nu se lăuda niciodată cu realizările lui. De fapt, abia dacă îi povestise vreodată despre viața lui anterioară, considerând că aceste detalii nu erau importante pentru relația lor.
În fiecare zi obișnuită, el cumpăra trandafiri albi și crini, pe care îi oferea Margaretei la întoarcerea acasă. După moartea lui, Margareta a simțit că este corect să îi aducă aceleași flori la mormânt de fiecare dată când îl vizita. Aceste flori reprezentau pentru ea simbolul dragostei lor eterne.
Într-o zi, Margareta a mers la cimitir și a văzut că florile lăsate anterior fuseseră călcate și aruncate. Supărată, a cumpărat un alt buchet și a revenit a doua zi pentru a verifica dacă aceeași soartă le va aștepta.
Din păcate, a constatat că florile erau din nou distruse. Dorind să afle ce se întâmplă, Margareta a decis să vină zilnic la mormântul soțului ei până când va descoperi adevărul.
După câteva zile, a făcut o descoperire neașteptată. A observat o femeie plângând lângă mormântul lui Gheorghe, îmbrăcată în haine vechi și largi, părea obosită, cu picioarele umflate.
Curioasă, Margareta s-a apropiat de ea pentru a întreba dacă este bine. Femeia a izbucnit în lacrimi, explicând că soțul ei, care o abandonase împreună cu trei copii mici pentru a se căsători cu o femeie bogată, murise. „Ne-a lăsat, visând la o viață mai bună, fără să se gândească la noi,” a spus ea, plină de amărăciune.
Margareta a simțit imediat compasiune. „Săraca de tine! Soțul meu a fost un om atât de bun și iubitor. Nu îmi pot imagina cum este să ai un soț ca al tău. Nu am avut copii, dar sunt sigură că el ar fi fost un tată minunat. Îmi pare foarte rău pentru ce ai îndurat,” i-a spus ea cu sinceritate.
Femeia a privit-o fix, neînțelegând de ce Margareta vorbea despre cât de minunat era soțul ei, în contextul durerii ei. „ACELA este soțul tău?” a întrebat, arătând spre mormânt.
„Da,” a răspuns Margareta, cu un zâmbet trist. „Acesta este Gheorghe, soțul meu drag.”
Femeia a pufnit, scuturând din cap. „Știam eu,” a spus ea.
Margareta a fost luată prin surprindere de reacția femeii. „Îmi pare rău. Poți să mă lămurești?” a întrebat ea, încercând să înțeleagă sensul cuvintelor.
„Pentru mine, el nu este soțul tău drag. Este Gheorghe, bărbatul care și-a abandonat copiii să moară de foame, plecând să se căsătorească cu tine și să trăiască în lux,” a spus femeia, plină de amărăciune.
Margareta nu putea să creadă ce auzea. Genunchii ei tremurau, dar se străduia să rămână tare. Era convinsă că femeia minte.
„Trebuie să fie o confuzie,” a spus Margareta. „Eu am fost prima și singura lui soție…” a murmurat ea, cu vocea din ce în ce mai slabă.
Femeia a scuturat din cap și a scos două fotografii dintr-o poșetă mică. Prima fotografie arăta un Gheorghe mai tânăr, căsătorindu-se cu ea într-o ceremonie modestă, iar a doua îl înfățișa pe el alături de cei trei copii.
Margareta a rămas șocată. Își ținea mâna tremurândă pe gură, realizând cu greu că soțul ei nu fusese deloc sincer.
Observând reacția Margaretei, femeia a început din nou să vorbească. „Gheorghe a crescut în condiții dificile și a muncit din greu pentru a deveni avocat. Totuși, nu era mulțumit cu o carieră într-o firmă mică. Dorea mai mult, și, în cele din urmă, te-a cunoscut pe tine, o avocată de succes de la una dintre cele mai renumite firme ale țării.”
„Nu pot să cred că nu am știut nimic din toate astea…” a murmurat Margareta, tremurând. Genunchii i-au cedat, iar ea s-a lăsat pe pământ, la mormântul lui Gheorghe, încă nevenindu-i să creadă că el ar fi putut să o trădeze așa.
„A fost un avocat talentat, așa că atunci când a cerut divorțul, s-a asigurat că nu primim nimic. Nu pot să cred că a putut să facă așa ceva copiilor săi, dar a făcut-o,” a continuat femeia.
Privind în continuare mormântul lui Gheorghe, Margareta a simțit o durere profundă. „Cum ai putut?” a șoptit ea. „Am crezut că ești un om bun.” Apoi, s-a uitat la femeie. „Care este numele tău?”
„Anabela,” a răspuns aceasta, încet.
„Anabela,” a spus Margareta, înghițindu-și mândria. „Îmi pare atât de rău pentru ceea ce ți-a făcut soțul meu, mai ales pentru copiii tăi. Mi-ar fi plăcut să fiu mamă și nu-mi pot imagina prin ce ai trecut din cauza lui. Îmi pare sincer rău.”
Margareta a invitat-o pe Anabela la ea acasă. Au mâncat împreună și, când a aflat că Anabela căuta un loc de muncă, Margareta a angajat-o în firma ei, ajutând-o să deschidă conturi bancare pentru cei trei copii.
„Știu că nu pot să repar durerea pe care Gheorghe v-a cauzat-o. Mi-aș fi dorit să fie aici să suporte consecințele comportamentului său îngrozitor. Dar nu este, și tot ce pot să fac este să promit că te voi ajuta să ai grijă de copiii tăi, dacă îmi permiți,” i-a spus Margareta cu sinceritate.
Anabela a zâmbit, acceptând timid ajutorul oferit de Margareta. Cele două au devenit prietene apropiate, unite de durerea comună pe care au suferit-o din cauza lui Gheorghe.
Margareta a reflectat cu amărăciune asupra vieții pe care o trăise alături de soțul ei, realizând că a fost prinsă într-o minciună toți acești ani. Deși a fost ferită de răutatea lui Gheorghe în timpul vieții lui, acum trebuia să suporte adevărul despre el după moartea lui, iar acest gând o bântuia.
Când Margareta s-a pensionat din funcția de avocat, a decis să plece într-o călătorie în jurul lumii pentru a se regăsi. La întoarcere, a fost surprinsă să găsească trandafiri albi înflorind în grădina ei. Pe jos, a găsit o scrisoare care spunea:
„Datorită ție, speranța a renăscut în viețile noastre. Fără spini, fără durere. Mulțumesc, Margareta.”
Margareta a zâmbit, știind că Anabela era autoarea scrisorii. Îi recunoștea scrisul după atâția ani de muncă împreună. A oftat, simțind în sfârșit o liniște în inima ei după toate încercările prin care a trecut.
Ce putem învăța din această poveste?
Nu poți iubi cu adevărat pe cineva dacă nu ești sincer. Gheorghe a dus o viață dublă, ascunzând faptul că și-a abandonat fosta soție și cei trei copii mici. Cea de-a doua sa soție, Margareta, nu a știut niciodată acest lucru și a fost nevoită să trăiască cu conștiința că soțul ei nu a fost sincer cu ea.
Ajută-i pe cei care au nevoie, chiar și atunci când doare. Margareta nu avea nicio obligație să o ajute pe Anabela și pe copiii ei, dar a ales să facă acest lucru. Deși a suferit profund după ce a descoperit viața dublă a soțului ei, a reușit să-și pună sentimentele deoparte și să o sprijine pe Anabela.
Împărtășește această poveste cu cei dragi. Ar putea să le ofere inspirație și să le facă ziua mai frumoasă.