Când Elena a ajuns la spital pentru a naște primul copil al ei și al lui Michael, se simțea mai emoționată decât oricând. În drum spre maternitate, își imaginase cum Michael îi va ține mâna, cum o va susține la fiecare pas. Își amintise nenumăratele discuții pe care le avuseseră despre viitorul lor, despre cum își vor întâmpina copilul împreună.
Însă, pe măsură ce orele treceau și durerile deveneau tot mai intense, neliniștea începea să-i umbrească bucuria. „Unde e Michael?” se întreba ea, inima bătând tot mai tare. Telefonul ei rămânea tăcut, iar mesajele și apelurile sale nu primeau niciun răspuns.
„Poate e prins în trafic… Poate… Poate a avut ceva urgent la muncă…” încerca ea să se calmeze, dar o neliniște profundă îi cuprindea mintea. Mama ei, singura persoană care îi era alături, încerca să o încurajeze, să o liniștească, însă cuvintele ei nu păreau suficiente. Elena simțea un gol uriaș în suflet, un gol pe care doar Michael ar fi putut să-l umple. Pe patul de spital, printre contracții și momente de luciditate, gândul îi zbura la el. „De ce nu e aici, lângă mine? Ce s-a întâmplat?”
Câteva zile mai târziu, după ce fusese externată, a revenit acasă cu speranța că va găsi răspunsuri, că Michael va fi acolo, poate cu o explicație, poate chiar cu o scuză. Dar liniștea apăsătoare din casă îi sfâșia inima. Tot ce găsise era o notă scrisă de mână, așezată pe pătuțul bebelușului lor.
Cuvintele au lovit-o ca un fulger: „Te iubesc pe tine și pe bebelușul nostru, dar trebuie să plec pentru totdeauna. Întreabă-ți mama de ce mi-a făcut asta.”
Elena a simțit cum pământul îi fugea de sub picioare. „Cum adică, trebuie să plec pentru totdeauna? Ce legătură are mama mea cu asta?” Cu mâinile tremurând, a coborât în grabă să o confrunte pe mama sa. „Mamă, ce i-ai făcut? De ce a plecat? De ce mi-ai ascuns asta?” Vocea îi era sfâșiată de durere, iar privirea ei căuta disperată un răspuns.
După o tăcere apăsătoare, mama ei a recunoscut: „Elena, am aflat că Michael era implicat cu altcineva. O femeie cu bani, șefa lui… I-am cerut să-i mărturisească totul sau să plece din viața ta pentru totdeauna. A ales să plece.” Elena se simțea trădată. „Deci ai decis tu pentru mine? Mi-ai luat dreptul de a afla adevărul!”
Cu inima zdrobită, Elena și-a privit mama, iar în acea privire stătea toată furia și tristețea unei femei care simțea că lumea i se prăbușea. În minte, o voce îi șoptea că acum era singură, doar ea și fetița ei, într-o lume care îi părea străină. Și-a privit bebelușul, iar în acel moment a realizat că, în ciuda trădărilor și a durerii, va trebui să găsească puterea să meargă mai departe, pentru fetița ei, pentru viitorul lor.
„Îmi voi construi viața așa cum vreau eu,” și-a spus în gând, „fără minciuni, fără secrete. Numai eu și ea, împreună vom reuși.”