Când legătura cu fiica mea a devenit mai rară decât de obicei, am decis să o surprind vizitând-o și să-i aduc prăjitura preferată. Totuși, reacția ei la ușa apartamentului, cerându-mi să plec, m-a făcut să înțeleg că ceva nu este în regulă. Ceea ce am descoperit ulterior mi-a schimbat complet perspectiva.
Mă numesc Ingrid și întreaga mea lume gravitează în jurul fiicei mele, Ana. Am crescut-o de una singură, muncind din greu ca să nu-i lipsească nimic, iar acum sunt manager la același restaurant în care lucram ture duble.
Nu am plănuit sarcina, dar, când am decis să o cresc singură, știam că nu va trebui să sufere de lipsuri. Am reușit mai mult decât să-i ofer ceea ce îi era necesar; am creat o legătură foarte puternică cu ea. Noi două eram ca Lorelai și Rory din „Fetele Gilmore”, fără dramele relaționale tipice.
Singura relație a Anei a fost cu Ionuț, un bărbat pe care îl adoram. Era grijuliu, amabil și cu un simț al umorului molipsitor. În curând s-au căsătorit și s-au mutat în oraș, la câteva ore distanță de mine. În ciuda distanței, inițial vorbeam zilnic, iar eu eram încântată de toate poveștile ei despre viața de acolo.
Însă, treptat, conversațiile noastre au devenit mai scurte și mai seci. Ana părea distantă și ocupată, iar eu simțeam că ascunde ceva. Mă simțeam rănită, iar îndoielile îmi măcinau sufletul. Altă mamă poate ar fi acceptat această distanțare, dar eu nu am putut să o las să continue așa.
În urmă cu două săptămâni, am decis să-i fac o surpriză. M-am trezit devreme, i-am pregătit prăjitura cu scorțișoară și am luat primul tren spre orașul ei. Îmi imaginam cum va fi încântată să mă vadă, dar la ușă am fost întâmpinată de o privire șocată, lipsită de bucurie.
Ana m-a scos pe hol, blocând ușa în spatele ei. Ochii i-au fugit nervoși de-a lungul coridorului. „Mamă, ce cauți aici?” a spus aproape furioasă, iar tonul ei mi-a strâns inima. Am încercat să păstrez aparențele, ridicând coșul cu prăjituri, dar ea doar mi-a cerut să plec, fără alte explicații.
N-am putut să mă resemnez. Am așteptat ascunsă până când Ana a ieșit din apartament, vizibil stresată și cu ochii înroșiți. În acel moment, am profitat de ocazie și am intrat. Apartamentul era un haos: haine aruncate, vase nespălate, iar printre toate acestea, un pătuț pentru copii. Am rămas paralizată. Ana avea un copil.
Întoarsă acasă, fiica mea m-a găsit și nu a mai avut de ales decât să-mi spună adevărul. Relația cu Ionuț se terminase după ce acesta a aflat că nu era tatăl copilului. Ana avusese o relație cu șeful său, care o abandonase după ce a aflat despre sarcină.
Fiica mea se temea de judecata mea, dar eu nu eram acolo pentru a o condamna. Mi-am promis să îi fiu alături, la fel cum am făcut-o întotdeauna. Acum locuiesc temporar cu ea și îi ajut pe Ana și pe micuța Stela. Totodată, sunt hotărâtă să nu las comportamentul abuziv al fostului ei șef să treacă nepedepsit.
Viața nu este ca un serial, dar legătura dintre noi două va rezista oricărei încercări.