Când am bătut la ușa băii și am auzit vocea strânsă a soțului meu, am știut că ceva nu era în regulă. Dar nimic nu m-ar fi putut pregăti pentru adevăratul motiv pentru care s-a ascuns în spatele acelei uși încuiate timp de luni de zile.
Întotdeauna m-am considerat norocoasă. Radu și cu mine suntem căsătoriți de 25 de ani, iar, în mare parte, viața a fost… confortabilă. Am avut momentele noastre bune și rele, ca orice cuplu, dar eram o echipă solidă.
Cel puțin, asta credeam eu. În ultima vreme, lucrurile păreau diferite: fără certuri mari sau schimbări dramatice, dar cu schimbări mici, de genul care te fac să-ți pui la îndoială propriile instincte.
Cea mai ciudată dintre toate? Obsesia bruscă a lui Radu pentru baie.
Radu nu a fost niciodată genul care să petreacă mult timp acolo. Dimpotrivă, l-am tot tachinat pentru cât de repede putea fi înăuntru și afară, glumind că era un fel de expert în eficiență. Dar acum aproximativ șase luni, a început să petrecă foarte mult timp în baie.
Nu erau doar câteva minute în plus. La început, am ignorat. „Poate că îmbătrânește”, mi-am spus. Toată lumea merită un pic de timp singur. Nu voiam să fiu una dintre acele soții care se plâng de fiecare detaliu.
Dar apoi au început zgomotele.
Într-o noapte, în timp ce pliam rufele pe pat, am auzit un zgomot surd. M-am oprit, ascultând atent. A fost din nou: de data aceasta, un grohăit profund, urmat de ceea ce părea a fi o respirație greoaie.
M-am ridicat. „Radu?” am strigat prin ușă, încercând să-mi păstrez tonul ușor. „E totul în regulă acolo?”
A fost o pauză. „Da, doar… îmi iau timpul”, a răspuns el, vocea lui fiind puțin strânsă.
Nu am insistat. Poate că nu se simțea bine? Dar zilele s-au transformat în săptămâni, iar sesiunile lui în baie au devenit mai lungi. Petrecea din ce în ce mai mult timp în spatele acelei uși încuiate, iar cu fiecare zi care trecea, mă simțeam tot mai neliniștită.
Nu era doar timpul care mă deranja; era secretomania. Începuse să încuie ușa de fiecare dată, lucru pe care nu-l făcuse niciodată înainte. Când l-am întrebat despre asta într-o dimineață, la cafea, a dat din umeri cu un ton nonșalant: „Poate un tip să aibă puțină intimitate?”
Am încercat să nu mă afecteze, dar curiozitatea mă roadea, mai ales cu zgomotele ciudate. „Intimitate pentru ce, exact?” am murmurat într-o noapte. Atunci am început să mă îngrijorez că ceva mai serios se întâmpla.
Într-o seară, după o altă sesiune lungă în baie, nu am mai putut rezista. „Radu, de ce ești mereu acolo atât de mult timp?” l-am întrebat, vocea mea fiind mai ascuțită decât intenționam.
Se uită la mine, iritat. „De ce trebuie să întrebi mereu despre asta? Nu pot să o fac mai repede, ok?”
„Ce să faci mai repede?” l-am întrebat, confuză.
„Lasă-mă în pace, Anca,” a strigat el, întorcându-se în baie și încuiind ușa în urma lui.
Am încercat să las totul deoparte, dar în fiecare noapte, în timp ce zăceam în pat ascultând acele zgomote ciudate venind din baie, simțeam că imaginația mea o ia razna. Oare ascunde ceva? Oare este în pericol?
Gândul că el ar putea avea secrete de mine, după atâția ani….. Am considerat fiecare posibilitate, chiar și cele mai rele: oare are o aventură?
Apoi, totul s-a schimbat într-o după-amiază. Radu se închisese din nou în baie, iar eu eram în bucătărie când telefonul lui a vibrat pe blatul de lucru.
Am aruncat o privire la el, așteptând un mesaj de lucru sau o alertă de știri. Dar nu: era mama lui, Maria, sunând.
„Radu, mama ta sună!” am strigat, dând din mână pe blatul de lucru cu nerăbdare.
A urmat un grohăit din baie. „Poți să răspunzi? Sunt ocupat!” Vocea lui era muflată, strânsă.
Am ezitat pentru o clipă, apoi am răspuns la telefon. „Bună, Maria,” am spus, încercând să mențin conversația scurtă. După o schimbare rapidă de informații despre programarea ei medicală, am încheiat.
Dar tocmai când m-am pregătit să închid telefonul, ceva mi-a atras atenția – un videoclip deschis pe ecran. Arăta că a fost înregistrat cu doar o oră înainte.
Inima mi-a început să bată mai repede. Înainte să mă pot opri, am apăsat pe redare. Și pe măsură ce videoclipul a început, am simțit că mi se oprește respirația.
Era Radu în baie, îmbrăcat în haine de antrenament, de toate lucrurile… făcând exerciții? Era în mijlocul unei serii de flotări, sudoarea curgându-i pe față, gemând la fiecare repetare.
Prima mea reacție a fost ușurarea. Așa că asta se întâmpla acolo? Imaginația mea ajunsese în cele mai întunecate locuri, iar el era aici… făcând niște poziții de yoga stângace. Am râs, o combinație de amuzament și necredință bubuit în mine.
Am pornit pe hol, cu inima încă bătând repede, și am bătut la ușa băii, mai tare de data aceasta. „Radu! Deschide ușa. Trebuie să vorbim.”
A fost tăcere de cealaltă parte, și aproape că simțeam ezitarea lui prin lemnul gros. „Sunt, uh, cam ocupat acum,” a murmurat el în cele din urmă, vocea lui fiind răsuflată.
Nu am cedat. „Radu. Deschide. Ușa.”
Am auzit cum se agită, iar după un moment, lacătul s-a deblocat. Ușa s-a deschis încet, dezvăluindu-l pe soțul meu, înroșit, transpirat, ținând o bandă de rezistență verde strălucitoare într-o mână. M-a privit, cu ochii mari, ca un cerb prins în faruri.
„Ai văzut videoclipul, nu-i așa?” a întrebat el, vocea lui abia mai susținând un șoptit. Umerii îi căzură în timp ce se uita în jos.
Mi-am încrucișat brațele, încercând să-mi păstrez vocea calmă. „Da, l-am văzut. Ce naiba se întâmplă?”
Radu a suspinat adânc, dându-și cu mâna prin părul ud. „Am luat în greutate,” a recunoscut el, vocea lui fiind plină de rușine. „Nouă kilograme în ultimele câteva luni, și mă… mă simțeam atât de rușinat. Am crezut că ai putea… știi tu, observa.”
„Ce să observ? Că ai pus câteva kilograme în plus? Radu, toată lumea mai pune în greutate din când în când. Ce legătură are asta cu încuiarea ta în baie timp de câteva luni?”
„Voiam să mă antrenez. Să mă simt mai bine. Să îmi recuperez forma, dar nu voiam să te îngrijorez,” a spus el, privindu-mă cu timiditate. „Și apoi, a devenit o obicei. Nu m-am putut opri.”
„Deci, ai ascuns asta de mine pentru că te simțeai rușinat?” am întrebat, încă complet confuză. „Dacă ai fi avut puțin curaj să vorbești despre asta, nu m-ai fi făcut să mă îngrijorez cu totul!”
El a gemut, frecându-și fruntea ca un copil prins furând biscuiți înainte de cină. „Nu voiam să mă vezi așa,” a murmurat el. „Așa că am început să mă antrenez… în secret. Am angajat un antrenor online și am început să fac aceste antrenamente în baie ca să nu… observi cât de în formă slabă am ajuns.”
Am clipit, procesând cuvintele lui. „Așteaptă. În tot acest timp, ai fost aici… antrenându-te? Nu ascundeai nimic de mine? Nu înșelai sau… Doamne știe ce altceva am crezut?” Puteam simți un amestec de exasperare și ușurare care mă inunda.
El a dat din cap, încă neuitându-se în ochii mei.
M-am uitat la el, apoi am izbucnit în râs. Nu m-am putut abține. Absurditatea întregii situații: orele petrecute îngrijorându-mă, privirile secrete, ușile încuiate; totul pentru că era prea timid să admită că se antrenează.
„Radu, idiotule!” am râs, cu lacrimi formându-se în colțurile ochilor. „Ai fi putut să-mi spui. Știi că te voi susține indiferent de situație!”
Radu s-a uitat la mine, un zâmbet timid începând să răsară din rușinea lui. „Nu am vrut să te îngrijorez. Știu cât de multe ai avut de înfruntat în ultima vreme: muncă, sănătatea mamei mele, totul. Nu am vrut să adaug la asta.”
Am dat din cap, ultimul pic de tensiune dispărând în timp ce făceam un pas către el. „Să te îngrijorez? Radu, M-AI ÎNGRIJORAT. Te comportai atât de ciudat. Imaginația mea o lua razna! Credeam că păstrezi ceva serios de mine…”
El a tresărit, simțind evident vinovăție. „Îmi pare rău,” a murmurat el. „Doar că… mă simt rău în legătură cu mine. Și nu voiam să te încarc cu asta.”
M-am înduioșat, întinzându-mi mâna să-i ating umărul. „Radu, suntem căsătoriți de 25 de ani. Nu trebuie să ascunzi nimic de mine, mai ales nu asta.” Am făcut o pauză, încercând să-i citesc fața.
„Ești același bărbat pe care l-am căsătorit, fie că ai pus câteva kilograme în plus sau nu. În plus, nu e ca și cum eu aș fi rămas aceeași mărime,” am adăugat cu un zâmbet, dându-mi o palmă pe burtă pentru a sublinia.
Radu a început să zâmbească cu adevărat. „Se pare că am fost un pic ridicol, nu?”
„Doar puțin,” l-am tachinat, ridicând o sprânceană. „Data viitoare, în loc să te încuie, cum ar fi să mergem împreună la o alergare? Sau, nu știu, poate să-mi împărtășești rutina ta de antrenament secretă?”
El a râs, tensiunea dispărând complet acum. „Tu și cu mine? Facem yoga împreună?” a glumit el, cu ochii strălucind pentru prima dată în ultimele săptămâni.