Fiul Liei, Mihai, nu se mai oprea din vorbit despre noul său prieten, Andrei. În fiecare zi, era „Andrei asta, Andrei cealaltă”. Curioasă și plină de speranță în ceea ce privește o posibilă conexiune, Lia a acceptat în cele din urmă să o cunoască pe mama lui Andrei. Dar când a deschis ușa, lumea Liei s-a prăbușit – era cineva din trecutul ei.
Lia conducea încet în timp ce se apropia de școală, aruncând câte o privire în oglinda retrovizoare la Mihai, care privea pe fereastră. Tăcerea dintre ei era apăsătoare, încărcată cu greutatea tuturor lucrurilor prin care trecuseră. Orașul, cu străzile lui necunoscute și fețele ciudate, încă îi părea străin Liei.
Spera că o schimbare de locație i-ar ajuta să se vindece, dar era îngrijorată pentru Mihai. De când a murit tatăl lui, părea mai tăcut și mai retras. Va reuși să-și facă noi prieteni? Se va simți confortabil în acest loc nou?
Când Mihai a sărit din mașină, Lia i-a spus: „Să ai o zi bună, dragule! Fii curajos!”
Când l-a ridicat mai târziu în acea zi, ochii lui străluceau, iar el aproape că sărea spre mașină. „Mami! Mi-am făcut un nou prieten! Îl cheamă Andrei!”
Lia a zâmbit, ușurată. Poate că această mutare va fi bună pentru ei după toate. De atunci, Andrei a devenit un subiect constant de discuție.
Într-o după-amiază, Lia l-a luat pe Mihai de la școală. El a sărit spre ea, zâmbind din toți rărunchii și a îmbrățișat-o strâns.
„Hei, puiule! Cum a fost ziua ta? Pari fericit,” a spus Lia, zâmbind în timp ce se îndreptau spre mașină.
„Da! A fost grozav!” a răspuns Mihai, continuând să zâmbească în timp ce se urca în mașină.
„Chiar? Ce s-a întâmplat azi?” a întrebat Lia, curioasă.
„Andrei m-a invitat la el acasă să ne jucăm!” a spus Mihai, entuziasmat.
„Oh? Când mergi?” a întrebat Lia, uitându-se la el în timp ce pornea mașina.
„A zis că mâine!” a răspuns Mihai, săltând ușor pe scaun.
„Bine, va trebui să vorbesc cu părinții lui mai întâi ca să mă asigur că e în regulă,” a spus Lia.
Mihai a căutat prin ghiozdanul său și a scos o bucată de hârtie mototolită. „Uite! Andrei stă cu mama lui. Mi-a dat numărul ei,” a spus el, întinzându-i hârtia.
„Mulțumesc, Mihai. O voi contacta diseară,” a spus Lia, punând hârtia deoparte.
Acasă, Lia s-a așezat pe canapea și a scos telefonul. A tastat numărul pe care i l-a dat Mihai și a început să scrie un mesaj.
„Bună, sunt Lia, mama lui Mihai. Mi-a spus că Andrei l-a invitat mâine la el acasă. E în regulă cu voi?”
După câteva minute, telefonul i-a vibrat cu un răspuns.
„Bună, Lia! Da, Andrei mi-a spus deja despre asta. Ne-ar face plăcere să-l avem pe Mihai la noi.”
Lia a zâmbit, simțindu-se ușurată. Își dorea ca totul să decurgă bine. A scris rapid un alt mesaj.
„Super! Trebuie să aduc ceva cu Mihai?”
Răspunsul a venit aproape imediat.
„Poate un pahar de vin, ca să nu ne plictisim prea tare!”
Lia a râs la mesaj. Se părea că mama lui Andrei avea simțul umorului. S-a gândit puțin și a răspuns: „Sună bine! Ne vedem mâine.” Apoi a lăsat telefonul jos, simțindu-se puțin mai relaxată.
Lia zâmbea în sinea ei, simțind o mică speranță. Poate că acesta era momentul în care își putea face și ea un nou prieten. Mihai spusese că mama lui Andrei își creștea și ea copilul singură.
Lia s-a gândit, Poate că o să ne înțelegem. Amândouă facem față singure. Ideea de a avea pe cineva cu care să vorbească, cineva care să înțeleagă ce trăiește, o făcea să se simtă un pic mai liniștită.
A doua zi, Lia și Mihai au mers la casa lui Andrei. Lisa ținea o sticlă de vin într-o mână și i-a aruncat un zâmbet lui Mihai. Mihai a bătut la ușă, săltând de bucurie. Când ușa s-a deschis, Andrei stătea acolo.
„Andrei!” a strigat Mihai, iar fața lui s-a luminat.
„Mihai!” a strigat Andrei, luându-i mâna. Cei doi copii au alergat înăuntru râzând.
Lia a rămas la ușă, așteptând. La scurt timp, ușa s-a deschis și mai mult, iar mama lui Andrei a apărut. Inima Liei s-a oprit. În fața ei stătea Alina. Alina de la liceu – vrăjmașa ei cea mai mare.
Ochii lui Alina s-au strâns când a recunoscut-o pe Lia. „Lia,” a spus ea, cu dinții încleștați, iar zâmbetul ei era fals.
„Alina,” a răspuns Lia, simțind că stomacul i se face ghem.
Alina și-a încrucișat brațele, privindu-o pe Lia de sus până jos. „Nu te-ai schimbat deloc. Tot acea fată plictisitoare și simplă.”
Fața Liei s-a strâns în timp ce răspundea: „Și tu tot porți fuste atât de scurte încât faci un spectacol pentru toată lumea.”
Alina s-a dat la o parte, ținând ușa deschisă doar cât să poată trece Lia. Tensiunea dintre ele era groasă, iar Lia o simțea imediat.
În timp ce intra, Lia strângea mai tare sticla de vin. Râsetele copiilor răsunau prin casă, dar aerul dintre Lia și Alina rămânea rece. S-au așezat, au turnat vin și au schimbat doar câteva cuvinte.
Lia își frământa mintea în timp ce sorbea din pahar. Nu putea uita cum Alina o tratase în liceu. Alina fusese regina popularității, toată lumea o admira, în timp ce Lia era invizibilă. Mai rău decât invizibilă – fusese ținta lui Alina.
Își amintea toate momentele în care Alina o umilise. Tachinările, zvonurile urâte, temele pe care le fura doar pentru a o înfrunta. Dar cel mai rău era noaptea balului, când Alina îi furase pe băiatul cu care ea avea să meargă. Lia venise singură, privind-o pe Alina cum dansa și râdea, tot timpul purtând coroana de regină a balului.
Deși trecuseră ani, durerea încă o bântuia. Și Alina, care stătea acum în fața ei, nu spusese niciodată că îi pare rău. La sfârșitul serii, amărăciunea plutea încă în aer. S-au despărțit cu câteva cuvinte reci.
Lia simțea tensiunea dintre ea și Alina cum se adâncea la fiecare secundă. Toate amintirile dureroase din liceu reînviaseră. Alina rămăsese acea persoană care nu putea trece niciodată peste ideea de a fi mereu în centrul atenției, fără să țină cont de cei din jur.
Lia a încercat să se concentreze pe Mihai și Andrei, care se jucau în camera alăturată, dar atmosfera din cameră o făcea să se simtă ca o străină. Micul grup de adulți din jurul mesei părea să încerce să facă conversație, dar cuvintele lor pluteau greoi în aer.
„Ce mai faci, Lia? Nu te-am mai văzut de mult,” a întrebat Alina, cu un zâmbet care părea că ascunde o adâncă ironie.
„Mă descurc,” a răspuns Lia cu un ton neutru, gândindu-se la toate momentele în care Alina o făcuse să se simtă mai mică decât era. Lia știa că era o femeie diferită acum, că nu mai era fetița timidă din liceu, dar totuși, acea durere persistă.
Alina a ridicat un pahar cu vin și a zis: „Cred că am amintiri interesante despre perioada liceului. Poate ar trebui să le împărtășim. Sau poate nu…” A râs, dar râsul ei nu avea nimic amuzant în el.
Lia și-a strâns paharul mai tare. „Nu știu dacă îmi amintesc același lucruri ca tine,” a răspuns ea, cu vocea tremurând ușor.
„Oh, desigur că nu! Poate că am fost mai interesată să mă distrez decât să îți dau ție atenție, dar asta nu înseamnă că nu am avut distracția mea. Trebuie să fii mândră că ai supraviețuit acelei perioade,” a spus Alina, înclinându-și capul, jucându-se cu vârful paharului.
Lia s-a simțit încolțită, dar nu voia să cedeze. Se uita la Mihai, care se juca cu Andrei, uitându-se din când în când înapoi la ea. „Am trecut peste multe lucruri, Alina. Și, sincer, nu mai simt nevoia să mă întorc acolo.”
Alina s-a uitat la Lia, iar o fâlfâire de tristețe i-a trecut pe față, dar a dispărut repede. „Bine, Lia, dacă asta vrei. Dar nu uita că nici eu nu am uitat. Unele lucruri rămân.”
Un fior rece a străbătut-o pe Lia. Cuvintele acelea o urmăreau. În adâncul ei, știa că Alina avea să continue să o deranjeze, dar nu mai era fetița timidă care putea fi umilită cu fiecare glumă amară. Lia își dădu seama că nu mai avea nevoie de aprobarea lui Alina pentru a se simți bine cu ea însăși. Nu mai era în lupta aceleași fete din liceu.
În schimb, a ales să ignore privirile tăioase și a zâmbit la Mihai, care se juca fără nicio grijă. „Poate că în sfârșit pot să învăț ce înseamnă să fiu liberă.”
După câteva ore, s-au pregătit să plece. Mihai și Andrei nu păreau să vrea să se despartă, dar Lia știa că acest început era important pentru Mihai. Își făcea noi prieteni, iar asta o făcea pe Lia să se simtă în siguranță.
La ușă, Alina i-a făcut un semn cu capul, ca o încheiere a întâlnirii lor. „Ne mai vedem, Lia,” a spus ea, cu o voce ce părea mai mult o amenințare decât o urare de bine.
„Da, ne vedem,” a răspuns Lia, dar știa că nu voia să o mai întâlnească vreodată în aceleași condiții.
După acea întâlnire grea cu Alina, Lia se simțea ca și cum și-ar fi regăsit echilibrul. Se întorcea acasă, cu Mihai lângă ea, și în timp ce drumul părea liniștit, în interiorul ei, multe gânduri erau încă în aer. Alina reînvie răni din trecut, dar Lia nu mai era aceeași persoană. Pășea cu mai multă încredere, gata să facă tot ce era necesar pentru ca Mihai să se simtă bine în această nouă etapă din viața lor.
În zilele care au urmat, Lia a încercat să ignore conflictul cu Alina. Mihai și Andrei s-au văzut în continuare, iar copiii au devenit tot mai apropiați. Totuși, Lia simțea o oarecare frustrare că, din cauza Alina, atmosfera dintre ele rămăsese încă tensionată.
Într-o seară, Lia a decis să se concentreze asupra propriei ei vieți și a început să petreacă mai mult timp cu Mihai, încercând să își redescopere rutina. Poate că viața lor ar putea să meargă mai departe fără a se mai lăsa afectată de vechile conflicte.
„Știi, Mihai, este important să îți faci prieteni care te fac să te simți bine și care îți aduc zâmbetul pe buze,” îi spunea Lia, gândindu-se la tot ce însemna cu adevărat o relație de prietenie și cât de mult își dorea ca fiul ei să aibă parte de prietenii adevărate, fără influențe negative.
Mihai o privi, ușor confuz, dar zâmbi când văzu că mama lui începea să se simtă mai bine.
Totuși, în ciuda dorinței Liei de a merge înainte, conflictele dintre ea și Alina nu erau pe cale de dispariție. Alina, tot mai conștientă de schimbările din viața Liei, începea să regrete deciziile din trecut. Faptul că și-a recunoscut invidia față de Lia a fost primul pas. Poate că, la un moment dat, își vor rezolva diferențele. Poate nu acum, dar cine știe ce viitor le rezervă?