Mâine, mare Sfântă FĂCĂTOARE DE MINUNI – rugăciunea pentru îndepărtarea tuturor relelor

4 decembrie, Sfânta Muceniţă Varvara. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox

Sfânta Varvara a trăit în timpul împăratului Maximian (284-305), la Heliopolis. Conform crestinortodox.ro, din cauza frumuseţii sale trupeşti este închisă într-un turn de tatăl său, Dioscor. Acest tată păgân consideră că poporul nu este vrednic să vadă frumuseţea fiicei sale.

În acest turn, Sfânta Varvara le vesteşte păzitoarelor ei adevărul despre zei: „Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sunt făcuţi de mâini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”.

Din Sinaxar aflăm că, într-una din zile, tatăl său a poruncit ca la o baie din palatul său să se facă două ferestre. Sfânta Varvara i-a rugat pe lucrători să facă trei, în numele Sfintei Treimi. În momentul în care a fost nevoită să-i răspundă tatălui de ce a poruncit lucrătorilor să se facă trei ferestre, a mărturisit: „Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu, ai poruncit să se facă două ferestre în chipul precum mi se pare – a doi luminători cereşti, al soarelui şi al lunii, ca să lumineze baia, iar eu am poruncit ca să se facă şi a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse şi celei neînserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume”.

Pentru că nu s-a închinat idolilor şi a mărturisit pe Hristos, a fost ucisă cu sabia chiar de tatăl ei.

Sfânta Varvara, cunoscută ca făcătoare de minuni, este ocrotitoarea celor aflați în pericol sau care luptă cu boli grele. Acest Acatist, citit cu evlavie, te va ajuta să înfrunți problemele care te apasă. Această rugăciune minunată, rostită cu credință și smerenie, are o putere tămăduitoare extraordinară, aducând alinare în momentele cele mai dificile.

Înainte de a începe să citim Acatistul Sfintei Varvara, este bine să citim și rugăciunea destinată ei, pentru a ne ajuta în momentele de cumpănă.

Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă Fecioară Mare Muceniţă Varvara, noi, ticăloşii, scăpăm, şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, ne rugăm: vezi rănile păcatelor noastre cele de peste tot trupul; vezi neputinţa sufletelor noastre şi pe acestea cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-le degrabă. Ia aminte la glasul rugăciunii noastre, nu trece cu vederea suspinele aduse din ticăloasele noastre inimi şi ascultă strigarea noastră, ca ceea ce eşti singura noastră scăpare, care ai închipuit prin trei ferestre pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea.

Pe Aceea roag-O pentru noi, păcătoşii şi netrebnicii robii tăi, ca să ne miluiască acum şi în ziua morţii noastre. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe noi cei căzuţi sub povara păcatelor să ne ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să ne îndrepteze ca întotdeauna să avem sus inimile, să gândim la calea de sus, iar nu la cele pământeşti. Roagă-L pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi pe noi, leneşii, cei ce şedem în trândăvie ca într-o temniţă, degrabă să ne întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu; şi să ne dea inimă ca să dorim a ne ruga neîncetat.

Cheamă şi pe Sfântul Duh, Izvorul care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta muceniciei şi te-a ferit de ruşine cu aripile Sale, ca şi nouă, ruşinaţii şi necuraţii, să ne zidească inimi curate şi duh drept să înnoiască întru cele dinăuntru ale noastre; şi mai vârtos să ne întărească spre facerea faptelor bune. Credem, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, că la toate acestea poţi să ne ajuţi şi nouă, şi de vei vrea, puternică eşti să mijloceşti la Sfânta Treime, ca ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu întru mădularele tale cele muceniceşti. Şi tu, sfântă fecioară, că nimic nu este cu neputinţă ţie, de aceea nu trece cu vederea lacrimile şi suspinele noastre. Pentru acestea cădem către cinstita raclă a sfintelor tale moaşte cele făcătoare de minuni şi ţie, celei ce petreci în cer cu sufletul, ne închinăm, îndrăznind rugăciuni a grăi, ca să fie urechile tale luând aminte la glasul rugăciunii noastre;

Rănile tale să ne slobozească din rănile păcatelor; sângele tău, cel ce de multe ori în chinuri s-a vărsat, să cureţe sufletele şi trupurile noastre de toată spurcăciunea; moartea ta să ne dea nouă să murim spovediţi şi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci în fiecare facere de bine eşti preamărită, şi mai vârtos întru aceasta, că tot cel ce are nădejde la tine şi pururea te cheamă spre ajutor de moartea cea grabnică scapă; de care şi pe noi, ticăloşii, ne izbăveşte, fecioară curată, Mare Muceniţă Varvara; şi cu rugăciunile tale întru tot puternice învredniceşte-ne a sta de-a dreapta lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi s-auzim glasul ce va zice: „Slugă bună şi credincioasă, intră întru bucuria Domnului tău”. Amin.

Atunci când umbrele durerii ne cuprind sufletul și necazurile ne copleșesc, Acatistul Sfintei Varvara ne oferă o mână de ajutor salvatoare.